Nebunele pasiuni trecătoare ale sângelui tânăr

E ciudat, mă gândesc, cum marile pasiuni alte adolescenței dispar din suflet odată cu trecerea timpului. Am trăit porția mea de pasiuni, dar astăzi, însă, nici nu mai știu cum arătau, sau cum le chema.

Și, culmea, pe vremea aceea ele însemnau totul, iar iubirea părea a fi infinită. Acum îmi vine doar să râd la cât de pueril eram. Bine, într-un fel așa mi se pare și sănătos. Pasiunile tinereților trebuie să rămână ale tinereților și, no, trebuie să mergi mai departe.

Totuși, după cum spuneam, e ciudat cum fete pe care altădată le iubeam la maxim au încetat să mai existe în mine iar din amintirea lor a rămas puțin spre nimic.

4 Comentarii

  1. Camil 21 aprilie 2010 la 01:37 - Raspunde

    nu e chiar ciudat, e un proces firesc. deși o doză considerabilă de nostalgie există – cel putin in cazul meu 🙂

    • Robin Molnar 21 aprilie 2010 la 02:33 - Raspunde

      =D Nu sunt un tip prea nostalgic. În general trăiesc în prezent. =D

      • Camil 21 aprilie 2010 la 03:26 - Raspunde

        mai bine atunci. scapi de multe dureri de cap

        • Robin Molnar 22 aprilie 2010 la 01:48 - Raspunde

          =D Știu. Prefer să-mi simplific existența, nu să mi-o complic. =D

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.