E ciudat, mă gândesc, cum marile pasiuni alte adolescenței dispar din suflet odată cu trecerea timpului. Am trăit porția mea de pasiuni, dar astăzi, însă, nici nu mai știu cum arătau, sau cum le chema.

Și, culmea, pe vremea aceea ele însemnau totul, iar iubirea părea a fi infinită. Acum îmi vine doar să râd la cât de pueril eram. Bine, într-un fel așa mi se pare și sănătos. Pasiunile tinereților trebuie să rămână ale tinereților și, no, trebuie să mergi mai departe.

Totuși, după cum spuneam, e ciudat cum fete pe care altădată le iubeam la maxim au încetat să mai existe în mine iar din amintirea lor a rămas puțin spre nimic.