Am visat aiurea, de dimineață. Cică eram pe un fel de câmp arat împrejmuit de un gard, era iarnă. Și acolo alergau trei câini: unul negru, cu blana groasă și firul mare, tânăr și în putere, și alți doi câini, alb cu gri, ceva mai mici, dar toți trei erau maidanezi.

No, și cum alergau pe câmp, câinele cel mare se apropie de poara din gard și începe să latre cu putere, luând o anume postură.

– Lupul!, strig eu.

Bunu-mio, cică era și el acolo, dar nu cel real, care a fugit de acasă, ci altul, deschide poarta și intră în casă, care casă era un fel de vilă construită dintr-un copac încă viu. No, intră în casă și blochează ușa. Apoi îmi aruncă ceva sfoară, pe care să mă urc. Mă prind de ea, mă trag în sus cu putere, moșul îi dă drumul.

În timpul ăsta câinii lătrau la lupi. Că doar nu vă imaginați că era doar unul. No, știu că lătrau câinii, ușa de la casă era închisă iar ușa din gard era blocată în spatele meu, iar eu mă rugam de lașii ăia (nu știu care, dar știu că mai erau pe acolo) să mă lase să intru.

N-am apucat să văd colții bestiilor când m-am trezit, fiindcă nu e stilul meu să mă simt neajutorat. Dar, cert este că în vis m-am simțit cam neajutorat.

Morala: Ana are mere.