Când eram mic, dar mic rău, nu așa, mergeam pe la bunici să ne jucăm cu copiii de la bloc, Ba, de multe ori, rămâneam pe acolo, că erau mai mulți copii. De, și printre minunatele jocuri ale copilăriei, era unul, care se juca trasând două linii paralele cu un cuțit și trăgând, cu ochii legați, o linie perpendiculară pe ele, linie care să le unească.

No, și dacă nu reușeai să tragi linia aia astfel încât să fie dreaptă (evident, nu reușeai), trebuia să bagi în tine un vârf de cuțit din pământul pe care l-ai folosit la joc. No, ocazional ne jucam și în vadul pârâului următor:

În caz că nu v-ați prins, este vorba despre un pârâu de canalizare care, de obicei, pute mortal. Așa că, da, sistemele noastre imunitare sunt călite, au experiență. Doar pe acolo se pișă vacile, iar o mică parte din apă vine de sub un cimitir. Acum, că mă gândesc la asta, nu cred că poate exista ceva mai grețos. Bine, se întâmpla acum mai bine de 20 de ani.