O poveste cu un pic de ger

Eram prin liceu când, la ideea unui prieten, am mers la o cabană în Parâng, la Nea Cory. Nea Cory ăsta era un tip ciudat prin bunătatea lui. Adică, no, avea o cabana mai sărăcăcioasă, dar o punea la dispoziția oricui, cu zilele, pe moca.

Și pe noi ne-a lăsat tot așa, am urcat sâmbătă dimineața, el venise să ne lase cheia, după care l-am mai văzut miercuri, când urcau ceva prieteni de-ai lui, iar noi coboram din munte joia, sau ceva de genul.

No, era iarnă. Nea Cory era îmbrăcat cu un echipament de schi, dar cu pantaloni scurți și bocanci, lucru care ne-a frapat un pic. Apoi, no, a mai fost faza aia cu lăsatul singuri în cabană, despre care trebuie să povestesc.

No, era sâmbătă dimineața și Nea Cory ne-a văzut, ne-a dat cheia și instrucțiunile pentru foc, după care a coborât. Noi, mânji fiind, ne-am pus direct pe “citit” o sticlă de un litru de patrafox (cea mai tare pălincă posibilă) stins cu lichior de vișine. Practic, stăteam în cabană și jucam cărți, fiecare având două pahare. Într-unul aveam patrafoxul, iar în altul aveam lichiorul. Și cum luam o gură de patrafox, cum beam și o guriță de lichior.

Altfel nu prea era băubil patrafoxul ăla, că avea vreo 60 de grade, poate 65. Oricum, dacă aveți vreodată ocazia să încercați, sfatul meu este să nu ezitați, deși o să vă ardă un pic pe gât.

Dar să revin. Am jucat cărți toată ziua. Evident, am băut toată ziua. Pe seară, ni s-a făcut foame, dar am observat că a înghețat apa la baie. Logic, afară era un ger de nici câinii nu ieșeau de prin case.

În fine, ne spălăm în zăpadă și desfacem niște conserve, mâncăm, continuăm să jucăm cărți. Eh, dar pe la ora 23 mă ia așa un junghi de moarte pe la mațe… Iar apa din veceu înghețase. Am încercat să punem apă opărită, dar gheața era prea groasă, cum era și treaba, evident.

No, în jurul miezului nopții îmi fac curaj să merg să-mi fac necesitățile în spatele cabanei, pe o creastă extrem de viscolită. Zăpada era aproximativ până la nivelul genunchilor, dar era viscolită de vântul ce bătea cu putere. Îmi dau pantalonii jos și instantaneu începuse să mă bată un viscol fioros pe la oușoarele care, evident, s-au retras din cauza frigului până la amigdale.

Cu greu am reușit să mă piș, că n-o mai găseam din cauza frigului excesiv. Tovarășul meu era în cabană și râdea zgomotos auzind cum înjur. După faza asta la care, evident, am înjurat spumos, mă pun ciuci că, deh, mai aveam o treabă. Și nu știu cum să spun ce viscol de moarte îmi bătea “pe alături” că trebuia să mă țin de genunchi ca să nu dau cu oarece pe mine. Jur, credeam că explodează inima în mine de frig, în timp ce mă chinuiam să-mi țin picioarele laolaltă.

Deci în întuneric și frig, eu stăteam cumva ciuci într-o poziție aiurea și-mi ținem genunchii lipiți cu mâinile, pentru că îmi tremurau prea tare și, oricum, incontrolabil. Iar tovarășul meu râdea de la căldurică.

Dar ia ghiciți cine s-a dus la ora patru dimineața să-și rezolve problemele… Am crezut că înnebunesc de râs.

În fine, sper că aveți canalizare în casă și că nu a înghețat. Asta una la mână. Apoi, știind că este ger afară, sper ca acesta să nu vă sperie prea tare. Era și cazul să mai avem și câte o iarnă mai geroasă, că de zece ani nu prea am mai avut parte.

10 Comentarii

  1. Mihai Todor 02 februarie 2011 la 10:37 - Raspunde

    Cum e bre la -20º? Ti-ai pus fesu’? 😛

    • Robin Molnar 02 februarie 2011 la 11:05 - Raspunde

      😀 Da, mi l-am pus, ca să nu-mi fie răcorică doar în tricou pe sub palton.

  2. ciresica 02 februarie 2011 la 10:39 - Raspunde

    eu nici moarta nu fac pipi (sau altceva) afara iarna. prefer sa imi tin vezica cu clesti doar sa nu fac nimic afara.
    ala a fost ghinion crunt

    • Robin Molnar 02 februarie 2011 la 11:05 - Raspunde

      😀 Crede-mă, situația devenise disperată.

      • ciresica 02 februarie 2011 la 16:22 - Raspunde

        disperata, nedisperata …. nu mancam. muream de foame :)))

        • Robin Molnar 02 februarie 2011 la 16:54 - Raspunde

          =)) Noi nici nu ne-am gândit că am putea avea problema asta.

          • ciresica 02 februarie 2011 la 18:41 -

            sa inteleg ca ti-ai invatat lectia?

          • Robin Molnar 02 februarie 2011 la 22:18 -

            😀 Păi dacă mai recent n-am pățit-o…

  3. Molnar Bianca-Andreea 02 februarie 2011 la 14:34 - Raspunde

    Cum de nu a crapat wc-ul? Sa torni apa oparita pe un wc inghetat! Ca si cum ai turna apa oparita pe un parbriz! Care ar fi rezultatul?
    Si te-ai c’at frumos? A inghetat totoloanca? ahahaahah
    Cum e sa te scoli noaptea la 3 sa te stranga burta, si nu stii cum sa faci sa ajungi la buda de afara inainte sa te scufuri pe tine (ca la cea din casa nu ai inca canalizare) si sa iti tremure fundul pe -17 grade? Iti spun eu…NASOL!!!

    • Robin Molnar 02 februarie 2011 la 16:53 - Raspunde

      Io am zis că să fiu băiat discret, dar dacă recunoști, papagal să fiu eu să tac din gură: soră-mea m-a inspirat la acest articol, aducându-mi aminte de o pățanie de-a mea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.