Oamenii deprimanți mă deprimă

Cred că într-o măsură semnificativă, bunăstarea fizică depinde și de bunăstarea emoțională. Și invers, cred că oamenii deprimanți sunt mai înclinați spre boală decât optimiștii.

Astfel, oamenii deprimanți mă deprimă, făcându-mă să mă simt ciudat. Adică e ciudat să fii optimist când restul lumii e pesimistă. Iar șansele ca ceilalți să aibă dreptate sunt semnificative.

Și totuși, încerc să-mi păstrez optimismul vizavi de țară, popor, viitor, familie, prieteni și alte asemena lucruri care contează.

Însă mă întreb: nu cumva sunt puțin nebun?

12 Comentarii

  1. ocsike 01 august 2011 la 18:06 - Raspunde

    Speranţa moare penultima.

  2. Mihai Todor 01 august 2011 la 18:19 - Raspunde

    “Însă mă întreb: nu cumva sunt puțin nebun? “ – Da, de-a dreptul dus cu pluta si mai ai si cateva doage lipsa =))

    Apropo, iti recomand sa te uiti la filmul “The Sunset Limited”. Poate-i faci si un review, pe care sa il dezbatem 😀

  3. Daniela 01 august 2011 la 18:27 - Raspunde

    Si pe mine ma deprima si oamenii si tara… In plus ca am trait si greu pana acum si vreau sa schimb ceva la viata mea dar nu stiu cum sa fac cand lumea din jurul meu sta mai mult suparata.

    • Robin Molnar 01 august 2011 la 22:28 - Raspunde

      Țara nu mă deprimă. Țara e bine, mersi. Oamenii, în schimb, au o problemă. =))

  4. margaritveronica 02 august 2011 la 00:20 - Raspunde

    Solutia e sa ne alegem anturajul cu mare atentie. Dar ce ne facem cu cei pe langa care trecem in fiecare si si au niste fete plictisite si triste…

  5. zoologika 02 august 2011 la 09:57 - Raspunde

    Dragă redacție. Românii nu sunt deprimați, poate să fie deprimanți pentru cei deja deprimați, dar cu siguranță nu pentru că ar fi ei deprimați inițial. Românii sunt victime, poate cel mai comod statut de creatură de pe acest pământ. Dacă faci o radiografie în timp o să vezi că majoritatea s-a născut cu mâna-ntinsă, ceea ce dăunează foarte mult stimei de sine și optimismului. Pesimismul unora îmi conferă optimism. Tocmai pentru că am încredere că în jos nu se mai poate, ci doar în sus, și tot sper. Așa că suntem doi nebuni, dacă așa ar trebui să ne numim.

    Propun formarea unui club coordonat de secția locală de psihopoliobservare 🙂 a comportamentului vegetativ intersectat.

    • Robin Molnar 02 august 2011 la 19:32 - Raspunde

      Cred că n-ar trebui să facem club, nu de alta, dar n-aș vrea să ne strângă majoritarii și să ne pună să trăim în vreo rezervație sub formă de specie pe cale de dispariție.

  6. Nelly 02 august 2011 la 14:37 - Raspunde

    Uite, aici pe glob, sunt o gramada de oameni optimisti, ca tine 🙂

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.