Eh, cred că acesta este secretul fericirii în viață, și anume să fii dresat să faci numai ce vrei tu. Sincer, știu că pare un defect, de multe ori se și comportă ca atare, dar cred că, în general, este un lucru bun.

În timp, mulțumită libertății oferite de părinți, am rafinat stilul meu de a face ce vreau eu și l-am combinat cu propriile-mi tabieturi, pentru a obține un maximum de eficiență personală, care eficiență mă face să fiu fericit. Pragmatic, dar fericit. Plus că îmi simplifică viața. Vedeți voi? Fiind informatician, din speța automatiștilor, am fost, sunt și voi fi mereu în căutarea unei soluții mai bune sau a unui mod mai bun de a face lucrurile.

Și, pentru asta, îmi folosesc și felul meu independent, dar nu miserupist, de a fi. Plus că, și asta este o chestie cunoscută și la școlile de management, specialiștii informaticieni nu funcționează neapărat după un program fix și, ca atare, trebuie să-i lași să-și desfășoare creativitatea. Evident, în viața personală sunt și mai și. Aici chiar fac 500% din ce vrea mușchiul meu, întrucât mă consider direct responsabil pentru faptele și acțiunile mele.

Adică, mai simplu, dacă eu nu vreau să fac o chestie, nici cu biciul  nu pot fi convins. Nu se poate. Dacă eu consider că este mai bine să fac o chestie acum și nu mâine, sau mâine și nu acum, atunci așa o să fie. Nu cred că sunt dator cuiva (exceptând un mic grup de oameni) cu ceva, astfel încât să fiu convins că trebuie să fac altfel.

Dacă eu nu vreau, apăi nici nu pot fi convins de argumente sau cereri de favoruri. Că, no, sunt și un pic căpos, de unde și titlul. Asta așa, ca să nu creadă cineva să sunt mai mult momâie decât căpcăun…