Dacă tot am început cu depănatul, să mai scoatem una din sertarul cu amintiri, și anume prima palmă vizavi de prima iubire, sau de iubire în general. Nu contează, palmă să fie.

Prima palmă am pescuit-o vreo trei zile. Eram puștan rău de tot, nu altceva, prin clasa a 4-a. Îmi plăcea de o fată, Raluca, dar ea părea să fie amorțită. Adică nu simțea nimic, în general, nu așa. Și doar făcusem tot ceea ce am citit în basme, ca să-mi cuceresc prințesa.

Mă luptasem cu vecinii, săream să-i iau la omor pe toți cei care făceau mișto de ea folosind apelativul "aparat de scos măsele", învățasem și două poezii ce mi se păreau mie a fi mai drăguțe, din Eminescu, dar pur și simplu, nimic nu funcționa.

Așa că într-o zi de Miercuri, era primăvară și dăduseră florile, îmi iau inima în dinți și mă duc la furat de flori. Nu mai știu ce floare am furat, era ceva de grădină, oricum. Deci fur o floare și o ascund prin parc, pe unde ne jucam de obicei. Apare și ea, scot floarea din ascunziș, mă duc să i-o ofer și aici am rămas prost:

– Ce-i cu floarea asta?

– Știi, îi spun cu atitudinea unui miel la tăiat, îmi place de tine.

– Jap, îmi iau una peste bot. Lasă că știu eu că vrei să faci mișto de mine.

Mă enervasem.

– Cum să fac mișto de tine?

– Lasă că știu eu! Și ia floarea și o calcă în picioare.

Eram chiar revoltat. După tot ce am făcut pentru ea, tot eu eram unul dintre nesimțiți. Nici măcar nu observase că mă luptasem pentru onoarea ei, și de multe ori mi-am și furat-o. Două săptămâni n-am mai vorbit cu ea, până nu a venit să-și ceară scuze.

La voi cum a fost? Când ați primit (băieții) sau dat (fetele)?