Șampon de foarfecă
Întrucât nu se cade să sperii copiii, câinii și babele de pe stradă cu freza mea din păr 100% bolund, de dimineață am coborât din scară, am trecut strada și am intrat la spălătoria de capete unde m-am spălat (pe cap, evident) cu șampon de foarfecă, 100% inoxidabilă.
No, după aceea, deși semnele lui Head and Shoulders erau încă vizibile, freza mea începuse să mai arate cât de cât, de genul:
Amu sper să nu fie tardiv, dar cred că o să renunț la mizeria aia de șampon și o să-mi iau unul ieftin, nu de alta dar mi s-a subțiat părul. De la merinos, cum era el de la mama, acum este un fel de balegă moale și fără nicio zestre, ceva de speriat. Și nu-mi place de nicio culoare. Și așa am un început de chelie o frunte destul de lată, dacă-mi mai și scade podoaba capilară…
Cred, totuși, că o să mă spăl cu Head and Shoulders pe spate și o să-mi las cărare pe mijloc. Sper că nu v-am oripilat prea tare.
Incearca sa iti iei un flacon de Revalid de la farmacie (du-te la una mai no name, ca la Sensiblu te usca de bani). De fapt, intr-o vreme aveau superoferta la Sensiblu de 2 flacoane la pretul de 1, dar nu cred ca mai este 🙁 Oricum, spala-te de cateva ori cu ala si apoi mai vorbim 😉
Pletuță (mă rog, pleată șatenă ca a lui harap-Alb), ăsta e secretul tău? 😀 Mersi, de-acum mă fac și io roacker pletos.
@Robin: Bre, pe tine o să te tundă partidu’ 😛
Doamne – ferește!
=)) „Frunte lata”, da? Te rog, continua cu documentarea foto si pune poze si cu cararea pe mijloc! O sa arati bestial! Crede-ma pe cuvant!!!
=)) Da, sunt convins că și ălora de la Discovery Channel le-ar place să vadă niște poze în exclusivitate cu Yeti de România.
parca mai merge asa. arata mai bine acum decat ieri. bine ai facut ca te-ai tuns.
😀 Așa am zis și eu.
Ai fire albe!
Ce inseamna sa imbatranesti…
Înseamnă că devin mai înțelept. Sau nu. =))
sau nu.
ahahahaha
Nu cobi. =))
cum zice Cristi: bătrân şi înţelept.
şi replica mea: mai mult bătrân decât înţelept…
😀 Deh, doar e bărbat…
Aşteptam poza de ceva timp. Cum te laudă lumea şi prin comentarii: aşa mai merge 😉
😀 Oh, dar acum chiar am față de om.