Sunt atât de sătul de absența mirosurilor, sau de mirosurile urbane de arsură și criblură încât, de fiecare dată când trec pe lângă un câmp fertilizat cu bălegar, cu nesaț trag aer în piept și mă bucur de mireasmă.

Desigur, creierul meu nu percepe bălegarul ca pe niște dejecții ci ca pe niște roșii care încă nu s-au copt, sau ca pe niște vinete ce încă n-au înflorit.

Și știu că o să sune cel puțin dubios, dar când mă-îndestulez cu mirosul de bălegar, nu percep bălegarul, ci mâncarea de calitate, atât de proaspătă și de delicioasă, încât cu toți porii și precum un mânz sălbatic respir aerul putrezicios și cu miresme de bălegar ca și cum ar fi însăși roua bunăstării.

Sunt Robin și îmi place mirosul de bălegar.