Eram într-un microbuz oarecare. Lângă mine s-a așezat Traian, un tip cu avansate apucături de pisălogeală, ce se băga în seamă cu o doamnă pe nume Rodica, o verișoară de-a dânsului.

Ei bine, dumnealui era ferm convins că ne cunoaștem, fiind convins că este prieten cu tata, așa că m-a certat că am făcut o lucrare de sudură în oglindă de-a-mpulea și că mi-am bătut joc de un client cu nu-știu-ce-fel de sudură la o țeavă curbată.

Lăsând la o parte faptul că singura sudură pe care am făcut-o a fost la o antenă J-Pole, de n-am văzut trei zile, sunt un om cu simțul umorului, așa că i-am făcut pe plac omului și, spășit, am recunoscut că da, are dreptate, și că nu trebuia să fac lucrarea aia așa de nașpa, că să-mi fie rușine, că Dumnezeu nu bate cu bâta, că nu sunt om și din alea.

Păi nu?