Toamna mântuirii
Când recenzorul a ajuns la formularul P (Personal) i-am tăiat-o din capul locului:
– Toate ca toate, dar pe mine, la religie, să mă treceți ateu.
– Bine, îmi spune, și începem completarea formularului.
No, completăm până când, cu o voce fermă, mă întreabă:
– La religie ce trecem?
– Ateu.
– Nici nu știu dacă avem cod de așa ceva, mă minte râzând…
– Este, îi spun.
– Cum, domnule, dumneata nu crezi?
– Este mai puțin important ce cred eu, ci ce declar. Iar eu mă declar ateu.
– Bine, ateu să fie.
Mi-e teamă că foarte puțini vor înțelege că, declarându-mă ateu, încerc să contribui la restaurarea bisericii ortodoxe a Domnului, iar nu a Domnului Ban.
Da misto ideea de ateu,asa ziceam si eu,atata timp cat crezi ca exista Dumnezeu nu conteaza ce religie ai.Preotia este doar o alta meserie care face parte din vesnica masinarie de facut bani si de a manupula populatia in scopuri stiute numai de ei.
Păi scopul e clar: să facă bani. =))
Eu ma declar Pateu, dinala cu ficat de gasca, carne, si mai putine E-uri 😉
Ești un delicios… =))
La mine inca n-a ajuns „nenea recensamantu'” (sau poate „tanti recensamantu'”???? ca e de gen neutru), dar cand (si daca ) va ajunge, ma voi declara la fel, adica ateu. Nu pentru ca n-as crede in divinitate, din contra, cred, dar credinta adevarata n-are nicio legatura cu nici una dintre religiile acestui pamant. Religia (indiferent care-ar fi ea) a fost, de la „inceputul veacurilor”, doar un instrument de control prin indobitocire a populatiei, instrument prin care o clica de privilegiati ai sortii numiti preoti, rabini, imami, sau cum s-or mai numi, au strans averi strigatoare la cer. Daca judecata de apoi exista intr-adevar, nu ma tem deloc de ea, avand in vedere viata pe care am dus-o pana acum, dar cred ca toti acesti sarlatani in sutane vor avea o mare problema cand vor ajunge la Marea Intalnire cu Faptele Savarsite de Domniile Lor in Aceasta Lume. Ma intreb oare celebrul inchizitor fanatic Torquemada sta in cer de-a dreapta Tatalui? Ma indoiesc sincer de asta, ba chiar cred ca s-a topit de mult in cazanul cu smoala.
Da, bun exemplul cu Torquemada. Ăla cred că s-a gătit mult de tot în sos de smoală. =))
Acum au adus moastele altui „sfant” ca sa mai castige niste bani ca doar vin sarbatorile de iarna si trebuie sa ne oferim cadouri: mertane negre cu geamuri fumuri.
Sunt trei sfinți. Aș lua sifilis numai ca să merg să pup moaștele…