Un fleac, m-am otrăvit
Dimineaţă, la ora 9, trebuia să fiu la muncă, dar nu puteam să ajung, pentru că cineva, nu ştiu cine, a decis ca cei de la compania de electricitate să vină să citească contoarele, pentru regularizare. De la ora 9, repet, când lumea se presupune că este deja la servici ca să facă bani să-şi plătească facturile. Dar să nu divaghez.
Eh, ştiind că no, sunt la ultimul etaj, mi-am calculat la perfecţiune timpul. Mă rog, aproape. Pe la 9 şi 30 m-am apucat să mă spăl pe dinţi. Nu frec bine de două ori că deja omul suna la uşă, hotărât, aşa cum se face în cazuri de-astea. Pfuai, şi nu spun cât de surprins eram, încât am înghiţit o bună parte din pasta aia de dinţi, Blend-a-Med Complete 7 (la Colgate deja fac alergie, că mă plictiseşte gustul).
Pfuai, eram tot plin de pastă de dinţi, pe buze, etc la faza asta. Deschid uşa, îmi cer scuze, spunându-i omului, aşa cum e normal, car-i faza, să nu creadă cumva că-s din ăla de face spume la gură de nervi, dimineaţa. Şi no, ca urmare a dozei bune de toxicitate pe care am ingerat-o ca un adevărat tâmpit ce pot fi câteodată, astăzi am avut un gust nasol, aproape metalic, în gură. Şi enervant.
În fine, o să mă tratez cu nişte fasole frecată cu cârnăciori şi sos de ceapă şi roşii călite, în bulion. Sper să-mi treacă şi să n-am efecte secundare.
si te mai miri de ce ai fundul mare?! [-x
😆 E în scădere, totuşi. 😆