Mă uitam în jur și-mi atingeam poetic desăvârșirea,
Vedeam o vacă și-n ea și prin ea simțeam ironia
Sau erosul, sau chiar faptul divers ce, la o adică,
Poate fi așezat frumos și parfumat în vesel vers.

Priveam în jur și tot ce vedeam se transforma-n poezie
În rime, și ritmuri și acorduri frumoase de gânduri,
Priveam o femeie, o vedeam pe-a mea muză,
Mă gândeam la a mea muză și simțeam poezie…

Orice gând, precum un fluture, se metamorfoza
Din ceea ce era în orice altceva,
Și nu puteam, deci, a mă opri,
Tot ce vedeam crea în mine culori…

Nu știu cum să o spun modest, așa că o spun fix cum e, fără machiaj și fără decolteu: în weekendul trecut am fost atins de muză extrem, extrem de bine, ca niciodată până acum, cum nici n-am crezut că poate fi posibil.

Cred că am scris poezii vreo cincisprezece ore în continuu și, credeți-mă, este ceva volum de artă și, spre deosebire de alte dăți, acum am scris epigrame mai iuți, poezie semi-naivă și poezie erotică la greu, nu chiar „soft” (moale, n.r.).

Vreau să spun că am rămas perplex de puterea minții și, în timp, veți vedea apărând pe site roadele acestor zile atât de fericit atinse de blânda inspirație! Pesemne lectura clasicului Romeo și Julieta și a volumului Versez, coroborat cu frumoasa venire a primăverii, a avut un efect benefic asupra mea.

Aș vrea, desigur, ca cei cărora nu le place poezia să nu le citească, ca să nu șe stea în gând. Sau să le citească, nici eu nu mai știu. Tot ce știu este că vreau împreună să ne bucurăm.

E bine așa? Aveți propuneri cu privire la zilele săptămânii când aveți răbdarea necesară de a citi poezii?