O leapşă nebună am prmit de la Victor. Eu trebuie să scriu despre un obiect  şi cum Cipoc n-a vrut inelul a picat pe mine măgăreaţa. Dar nu-i nimic, să vedeţi ce cuvinte dau eu mai departe…

În Irlanda de Nord stăteam cu doi italieni alături de un român şi unul dintre ei semăna bine cu Frodo. Şi avea şi un inel. Era băiat bun şi la locul lui, un lucru extrem de rar la ei. Ba chiar avea şi o prietenă drăguţă, fotomodel nu altceva, şi două luni cât a stat acolo juniorul ăsta, pe la 18 ani, şi-a văzut de treabă. Era un om pe gustul meu şi ne înţelegeam foarte bine. Chiar au început să plângă când au plecat, fiindcă le plăcea de noi.

Dar să vă povestesc despre cum şi-a luat numele. Vin băieţii la noi în apartament, unde erau repartizaţi. Şi noh, mie mi se părea serios că unul seamănă cu Frodo, dar îl strigam pe nume, că deh, să fiu băiat diplomat şi să nu se supere omul. Până într-o Duminică când vin fetele pe la noi să facem ceva comestibil de mâncare (cartofi la cuptor cu fripturică de pui şi nişte paste cu pui de n-au mâncat italienii). Şi unul dintre italieni era în bucutărie cu noi să înveţe reţeta. Celălat era în camera lor şi se uita singur la un DVD că era mai timid. Şi noh, e gata mâncarea şi merg să îl chem. Şi nu ştiu cum naiba mă scap, distrat fiind, şi-i spun:

– Frodo, would you care to join us?

Ups, îmi spun. Numai el mai trebuia să vină şi eu i-am zis Frodo. Intră în bucătărie râzând.

– Frodo, a?

– Well, you look like him.

– Me?

La care toţi, în cor:

– Yes, you.

Şi aşa i-a rămas numele. În fine, într-o altă Duminică se trezeşte Frodo supărat rău de tot. Nu-şi mai găsea inelul. Era un inel drăguţ şi finuţ şi nu mai ştia pe unde l-a lăsat. Răscoleşte omul apartamentul, fără succes, însă. Era extrem de morcovit, ce mai, că doar era de la iubita lui. Ne apucăm noi să căutăm şi îi găsesc inelul. Îl lăsase pe duş (un fel de boiler instant de dimensiuni mici). Mă duc la el, care aproape că plângea, şi i-l dau.

Brusc i se luminează faţa şi, ca să se scoată, spune:

– My precious!

Bine, cu an accent de italian de ne-a făcut pe toţi să râdem delicios pentru că italienii, oricum, nu pot vorbi engleză. Îi spun că era pe instantul de duş la care el, într-un amestec de engleză şi italiană:

– Acum îmi amintesc că am făcut duş aseară, pe la două, dar nu mai ştiam dacă l-am sos de pe mână sau nu.

– Ce să-i faci? Vinul…

Pentru că  în seara precedentă busem un vin împreună şi povesteam toţi patru în bucătărie. De multe ori ca să ne distrăm spunea chestia asta cu "My precious!" şi ne distram. În timp şi-a extins folosinţa şi la: bere, brânză franţuzească, etc. Şi mereu ne distra felul cum o spune.

Oricum, Frodo ăsta era băiat bun. Sper că într-o zi va lucra la via părinţilor, aşa cum îşi doreşte.

Obiectele care merg mai departe sunt:

• Cană cu desene cu hipopotami mâncând sarmale pe ea.
• Sabia lui Zorro.
• Cutie cu minciuni.
• Piatra de temelie.
• Halbă ciumeagă (am pată pe halba asta).
• Telefonul fără fir (dar nu mobil sau cordless).
• Cămaşă de forţă.

Instrucţiuni mai detaliate găsiţi la Cătălin că el a venit cu ideea.

Leapşa merge mai departe la: Codrutza, Clawd, Florin, Lirca, LittleDot şi oricine mai vrea să o preia. Nu uitaţi, aici vă puteţi înscrie la lepşile viitoare.

ATENŢIE! Dacă cititorii fără blog sunt interesaţi pot să joce şi ei lăsând un cometariu mai jos!