Peştera liliecilor
Din câte am înţeles, Peştera liliecilor este situată la aproximativ 16 kilometri de Alba Iulia (Judeţul Alba). Soră-mea, drăguţa de Bianca, a fost pe acolo şi mi-a trimis şi mie două poze, ca să le pun pe blog.
Ca să ajungeţi la peşteră, în localitatea Ampoiţa (în drum spre Câmpeni) faceţi dreapta ca să intraţi în sat şi, la veo cinci kilometri, după ce treceţi peste o apă situată pe partea stângă (nu se trece cu maşina), vedeţi o pancartă micuţă (dacă eşti atent se vede şi din drum) care indică ruta spre Peştera liliecilor. Sper că am explicat bine, iar dacă vă pierdeţi nu-i nimic, au şi liliecii ce mânca.
Şi nu, nu vreau să-mi imaginez dacă era sau nu ceva guano pe jos, prin peşteră.
Mulţumesc frumos, dragă soră-mea.
🙂 buna saitul nu e chiar cel mai reusit
Ana-Maria din Bacau
😆 Mă străduiesc şi cred că asta contează. Oricum, îţi mulţumesc. 😆