Cam la vreo două săptămâni după ce m-am angajat, coborând scările să merg la masă, un coleg mă oprește și oarecum timid îmi spune:

– Robin, vreau să îți spun doar că îmi place blogul tău. Cred că e cel mai tare.

Evident, m-a flatat un pic faza. Dar a fost un extrem de drăguț exercițiu de sinceritate. În fond, omul nu avea nimic nici de pierdut, nici de câștigat. No, dar pe de altă parte am colegi care mă citesc (Salut!) și care n-are recunoaște-o nici de-a naibii, nu sunt sigur că înțeleg de ce.

Adică, no, știu că uneori se discută despre articolele mele, știu că uneori ar fi trebuit să primesc retroacțiune (feedback, ce v-am spart) și de la ei. Și nu se întâmpla, deși știam sigur că ar fi avut câte ceva să-mi spună.

Este o rușine să citești ce scrie un coleg, sau ceva? Vreau să înțeleg.