Vând kilometri
„Vând kilometri” de Mihai Barbu este povestea unui om care pleacă „până peste deal”, în Mongolia, în tovărășia calului său motorizat pe nume Doyle. Întâlnirile cu oameni care îl ajută dezinteresat, cu copii care îi fac cu mâna în miezul deșertului, cu funcționari vamali care îl opresc fără motiv doar pentru că pot și vor șpagă, cu polițiști care îl opresc să îi poată admira mai îndeaproape motocicleta, fac din povestea lui o epopee modernă.
Plină de imagini de care nu-ți poți dezlipi ochii și de parfumul vieții neatinse de epoca tehnologiei, cartea lui Mihai Barbu ne arată cum e să privim lumea din multele unghiuri din care n-am știut sau n-am vrut să o vedem.
Exemplarul pus în circulație de Adrian Ciubotaru a ajuns la mine mulțumită lui Ex-silentio, iar acum e rândul meu să-l dau mai departe pentru ca minunata poveste de pe hârtie să poată călători cel puțin la fel de mult cât a călătorit autorul ei pentru a o scrie. Dacă există vreun doritor pentru a primi această carte, tot ce trebuie să facă e să lase aici un comentariu și apoi să scrie despre ea pe blogul propriu, după care s-o dea mai departe.




Salutare, eu imi doresc sa citesc cartea. Din 2 motive: mi-a placut prezentarea facuta de tine si-mi place si treaba asta cu datul mai departe.
Spor cititor!
Perfect. Dă-mi un mail cu datele tale la robintel [la] gmail. com , ca să știu unde expediez.
La mine a fost prin octombrie 2012 primita pe filiera Adrian Ciubotaru, Tudor (cel care sta pe net), Pato, Carmen si Bogdan (din pacate ei au inchis blogul).
Chiar e o carete care merita citita.
In articolul de mai jos am propus o modalitate de a contabiliza kilometri parcursi de carte … dar vad ca acel tabel s-a pierdut pe parcurs …
„Vă rog, pe toţi cei care veţi primi şi trimite mai departe această carte minunată, să preluaţi acest tabel (chiar se permite preluarea cu copy-paste fără specificarea sursei 🙂 ) şi să-l postaţi fiecare pe blog, ca să putem contabiliza kilometri parcurşi de carte.”
http://www.d-petre.ro/blogosfera/re-vand-kilometri/
Ideea este în carte, menținută. O să-l rog pe Daniel să refacă tabelul.
Si mai interesant asa. Robin iti trimit acum e-mail.
Multumesc si spor!
Îți mulțumesc frumos și eu.
la primu caruia i-o trimiti ramane pe veci….vrei sa faci un bine tuturor? doneaz-o unei bibilioteci si asa o vor citi mai multi
Crezi? Cartea aceasta a călătorit ceva.