Vizita Regelui la Hyde Park on Hudson (Hyde Park on Hudson, conform titlului original) este un film dual despre vizita familiei regale britanice în zona rurală a New York-ului anului 1939, în căutarea unui aliat puternic care s-o susțină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Scena sosirii familiei regale britanice la Hyde Park on Hudson

Pe de-o parte, filmul este un fel de comedie romantică, o porcărioară ușoară – cel puțin la prima vedere – din prisma relației președintelui Rosevelt cu o verișoară de gradul „cinci sau șase, depinde cum numeri”.

Pe de altă parte, filmul Vizita Regelui la Hyde Park on Hudson este o comedie deloc tendențioasă, ce-și propune să exploreze caracterul uman în toată profunzimea sa: președintele este un om inteligent și carismatic, dar și fustangiu, ce apreciază sinceritatea acționând mai puțin etic, este un om onorabil în anumite aspecte ale vieții și activității sale, dar asta nu-l face perfect onorabil în relația cu soția sa și cu alte femei, la fel cum nu-l transformă nici într-un escroc sentimental de cea mai joasă speță.

O scenă romantică din filmul Vizita Regelui la Hyde Park on Hudson

În funcție de nivelul de inteligență și empatie, filmul poate fi, deci, o comedie romantică cu accente istorice sau o comedie psihologică, în care umorul de situație este condimentat cu unele scene suprarealiste în firescul lor frivol (mă refer aici la faza cu mașina de pe deal). Oricum, avem de-a face cu un film în care nu întâlnim umorul tipic american dar nici pe cel englezesc ci mai de grabă pe cel francez, ceea ce este puțin neobișnuit pentru un film francofon.

În fine, filmul nu explorează aspectele istorice ale vizitei familiei regale, deși exploatează destul de bine conflictul cultural dintre elitismul regal britanic și lipsa de sofisticare a americanilor.

De aceea, filmul este o plăcere de vizionat într-o seară din timpul săptămânii, fiindcă are de toate pentru toți. Pentru mine a venit și cu un bonus neașteptat, de m-am trezit cântând ca țăranul în sala de cinema, întrucât în coloana sonoră – spre deliciul meu – era și două piese ale formației The Ink Spots, respectiv piesele I don’t want to set the world on fire și If I didn’t care.

Recomand.