Câteodată, este mai ieftin să faci lucrul mai de calitate

Acum câțiva ani, lângă un drum național străjuit de un râu, cineva avea obiceiul să-și parcheze mașina un pic pe partea carosabilă, ne îndrăznind să mai intre în curte cu mașina, peste râu, din cauză că podul de lemn pe care-l făcuse acum câteva decenii era mult, mult prea șubred.

Acum, omul mai avea încă două mașini prin curte și se căznea să facă rost de niște lemn mai dur, să-și repare podețul care, altfel, era destul de înalt, să fi avut vreo doi metri înălțime, vreo doi trei lățime și vreo trei metri lungime.

Ei, ce credeți, după vreo doi ani, în zonă a avut loc o rupere de nori, acum toate mașinile erau în curte, chiar nu mai avea cum să le scoată, trebuia făcut ceva.

Ei bine, ce credeți că și-a făcut omul, ca să poată să iasă din curte? Să-mi pice fața: tot un podeț de lemn.

De asta zic, câteodată este mai ieftin să nu peticești, ci să faci lucru durabil, din prima. Că altfel cumperi de trei ori aceleași materiale, pentru aceeași lucrare, de-i și mai mare rușinea.

Până la urmă, când s-a modernizat drumul, un funcționar de-al primăriei s-a prezentat la poarta omului, sătul de cererile primite de la cetățean, cum că să vină statul și să-i facă lui podețul din curtea sa, și i-a spus că poate să-și ia podeț, ieftin, de la compania care efectuează lucrarea de modernizare, el trebuind doar să plătească cele câteva prefabricate din beton necesare lucrării, compania de drumuri care efectua lucrarea fiind dispusă – la insistențele primăriei – să împrumute o macara și patru băieți care să ajute la descărcare și montare.

Mă rog, lucrarea nu s-a făcut pe sub mână, omului i s-a tăiat factură ca și cum ar fi plătit o parte din lucrarea mare, irelevant.

Ideea este că omul a ieșit mai ieftin cu prefabricatele și montajul rapid decât cu lemnul luat din pădurea sa, cu zilieri și materiale de construcție și tot ce trebuie (sârmă, fier beton, drugi de fier, cuie speciale), și într-o oră și ceva podețul omului era gata, de ți-e mai mare dragul când treci pe acolo și vezi așa gospodărie frumoasă.

În fine, dacă aveți și voi cunoscuți cu probleme de acest gen, puneți-i în legătură cu Dumar Construct. Poate se vor chinui mai puțin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.