Ştiţi că eu îl urăsc pe Ceauşescu, la fel ca pe Ilici şi pe Năstase. Îl urăsc organic, pentru că, după cum vorbeam aici despre utopii, utopia mea internă, organică se opune aceleia instaurată, din păcate, de cei menţionaţi.

Pe Trilema, un blog de Mircea Popescu este un articol cu fix acelaşi titlu, Ceauşescul ispăşitor. Despre acest articol vreau să comentez (şi vă invit să-l citiţi), pentru că este interesant structurat, informaţiile sunt destul de precise şi, din punct de vedere al ecologistului din mine, pe vremea aceea statul îngrijea mai mult natura. Mie se pare corect. Însă sunt şi multe lucruri incorecte despre care nu vreau şi nu pot să fac abstracţie.

Este corect că produsele era mai ieftine. Dacă le găseai, dacă aveai raţie. Mie unul comunismul mi-a răpit copilăria prin:

• Dimineaţa la ora 8 trebuia să cântăm, când eram la şcoală, imnul ţării. Nu asta m-a deranjat ci faptul că trebuia să ne uităm la chipul lui Ceauşescu din faţa clasei şi să ne închinăm la el ca la o icoană (chestie ce ţine de cultul personalităţii). Mă supăra treaba asta.
• Ca şi copil am prin şi eu cozi. Să nu credeţi că la 6 ani, într-o dimineaţă de Duminică, prin Ianuarie 1988, n-am fost cu fratele meu mai mare, Rolly, la coadă la lapte. Să nu credeţi că nu mi-a fost frig. Să nu credeţi că ne-a lăsat careva în faţă deşi eram copilaşi. Mama era la coadă la carne, tata la pâine. Până în ziua de astăzi aceea a fost cea mai friguroasă zi din viaţa mea.
• Presă şi publicaţii. Eu ştiu să citesc de la cinci ani. Şi încercam să citesc şi ziarele, însă nu puteam, pentru că mă oftica treaba aia cu partidul, Ceauşescu, etc. Vroiam şi altceva. Mie mi se părea fals ce scria acolo, dar ce ştiam eu la vârsta aceea fragedă?
• Tata ne-a spus să avem grijă ce vorbim, copii mici fiind, că pereţii au urechi. Acestea au fost fix cuvintele lui. Nu glumea. A spus-o şoptit şi am realizat că trebuie să pretind că sunt copil neştiutor. Asta după ce-l întrebasem de ce este numai un partid (vroiam, după cum spuneam, să citesc şi despre altele).

Însă nu doar produsele, ecologia şi respectarea unor legi (din care unele absurde) determină bunul mers al societăţii. Tot pe vremea aceea nu se lăsau repetenţi, ca să nu se arate că unii oameni fie nu vor, fie nu pot. Şi, credeţi-mă, mulţi au exploatat treaba asta, terminând şcoala absolut degeaba, fiind bâtă cu ochi.

Îmi mai amintesc că pe vremea aceea nu puteai să devii inginer (ceea ce vroiam să fiu de mic) decât în anumite condiţii stricte. Practic se crease o castă, lucru cu care nu pot să fiu de acord, mai ales că, asemeni lui JS Mill, nu concep şi nu tolerez ca societatea în ansamblul ei să-şi bage nasul în nişte chestiuni atât de intime precum este libertatea de a evolua în direcţia pe care eu o consider potrivită pentru mine.

Nu pot să trăiesc într-un sistem care încastrează omul între nişte limite fixe, care, prin însăşi natura lui stopează evoluţia umană (dacă nu aparţii castei) şi, în general nu am niciun fel de respect pentru un sistem care s-a instaurat bazându-se pe alegeri falsificate (cred că ştiţi despre falsificarea alegerilor după război), pe teroare şi opresiune.

Admit că până la un anumit nivel Ceauşescu era patriot, dar nu pot să-l urăsc mai puţin. Nu pot să nu urăsc mentalitatea pe care a lăsat-o în urmă: "Dacă nu era Ceauşescu noi nu aveam casă!". Mie mi se pare o prostie. Fiindcă am fost printre primii oameni de pe continentul european (vezi Ion de la Anina), tind să cred că nu locuiam în peşteri şi grote.

Din contră, consider comunismul ca fiind un mare pas înapoi, pentru că în 1945, deşi pierzătoare, România era o ţară modernă. Aveam şi industrie, aveam şi agricultură. Bine, în accepţiunea modernă a secolului XXI noi eram o ţară agrară, dar este irelevant, câtă vreme tindem să ajungem (sau, mă rog, ar trebui să tindem) la acelaşi nivel de dezvoltare politico – socială a acelor vremuri apuse.

Singurul credit pe care pot să i-l acord lui Ceauşescu este că în anumite chestiuni n-a fost la fel de derbedeu ca stalinistul de Gheorghe Gheorghiu Dej fi-i-ar ţărâna grea, care a introdus colectivizarea, securitatea şi alte invenţii atroce care deposedau oamenii atât de bunurile materiale cât şi de cele spirituale. Însă pot să-l condamn pe pantofarul de Ceauşescu de continuarea şi chiar înăsprirea unor practici incorecte, cu grave efecte antisociale.

După părerea mea umilă să muţi un sat pentru că pe-acolo trebuie să treacă drumul este ca şi cum ai muta patul de lângă sobă ca să nu-ţi pice drobul de sare în cap. Eu sunt adeptul mutării drobului sau, în acest caz, a drumului. Pentru că o casă nu este doar o casă, ci şi un cămin, un leagăn al unor oameni. Mai mult, rearanjarea păturilor sociale se face prin politici sociale (cu efectul secundar că te opui selecţiei naturale) nu politice (cu efecte dezastroase, după cum am putut observa).

După părerea mea umilă urbanizarea forţată este o eroare gravă (se vede din starea oraşelor astăzi). Oamenii trebuie să aleagă singuri dacă vin la oraş şi dacă aleg să devină parte din comunitatea în care trăiesc. Or aici efectele neîndeplinirii acestei condiţii primordiale sunt grave. Pentru că oraşele (în acest context asimilabile comunităţilor) nu sunt respectate, oamenii spunând că oraşele nu le aparţin. Nu se identifică cu ele. Deşi unii locuiesc acolo poate şi de 40 de ani. Şi de aceea nu le respectă şi nu luptă pentru dezvoltarea lor.

Un primar nu poate face totul, pentru că are nevoie şi de comunitatea pe care o conduce. Or, dacă comunitatea nu se implică lupta este pe jumătate (dacă nu mai bine) pierdută. În acest secol, al întrecerii dintre comunităţi, cum poate un primar de urbe care nu are spatele asigurat de comunitatea urbei să concureze cu un primar care are spatele asigurat? Exemplu: România – Germania. În Germania oamenii se implică în viaţa şi dezvoltarea comunităţii. La noi nu, la noi se practică autoexculderea, că deh, suntem nişte preţioşi.

Greşeala pe care şi Iliescu a făcut-o a fost că nu a acceptat să-şi asume o anume responsabilitate, când a fost momentul. De acolo avem şi meteahna cu: "Nu e vina mea. E vina fasciştilor, golanilor, etc, etc, etc. E vina oricui altcuiva decât a mea". Or, cred că este foarte clar pentru oricine cum evoluează un lucru făcut fără responsabilitate.

Închei cu două citate din marele nostru filozof Petre Ţuţea, Dumnezeu să-l odihnească în pace:

A te opune comunismului înseamna a apara puritatea Codului Penal. Comunistii nu trebuie tratati ca infractori de drept comun. Ca hotii de buzunare, ca tîlharii, ca violatorii de dame…

Şi:

Comunismul e imanentism absolut: el muta complet omul în lumea asta. Comunismul înseamna negatia omului total, ca omul total apartine la cele doua lumi: lumea trecatoare si lumea vesnica. Or, comunismul ancoreaza în dimensiunea lumii trecatoare si în felul asta nu e uman. Pentru ca daca îi spui unui om normal: ma, esti un animal rational muritor si dupa tine ramîn doar viermi si minerale – îti da cu bîta în cap!

De aici.

Ştiu ce a spus şi Zoso (cu care de obicei rezonez) însă acum nu pot fi de acord, după cum spuneam aici. Da, acesta este un articol plătit. Nu cred că afectează în vreun fel calitatea scrierii sau opiniile.