Companioane matinale

[Advertorial] […] Pornisem în călătoria aceasta spre capătul lumii după ce, în prealabil, am descoperit o parte miraculoasă din frumusețile țării și, mai ales, după ce-mi redescoperisem niște odinioară secate izvoare interioare de optimism.

Paradoxul făcea ca oriunde mergeam, chiar și în cele mai neașteptate locuri, să găsesc mii frânturi din casa mea, din patria de care nu mă puteam dezlipi spiritual în lunga mea călătorie în jurul lumii, în căutarea unei muze care, prea adesea, mă evita.

[…]

Eram un pic melancolic privind câmpul de alge maronii legănându-se agale sub povara valurilor oceanului de deasupra căci, privite într-un anume fel, păreau a fi holdele Bărăganului într-un apus furtunos, iar focile gri (Halichoerus grypus) păreau a fi niște hidoase păsări ciudate ce pluteau deasupra “holdelor”.

Îmi plăcea hotelul subacvatic al celor de la NH Hotels, ce au hoteluri și la noi, și-mi plăceau și focile, căci aveau curiozitatea de a înota în apropierea geamurilor. De fapt, inițial mi s-a părut ciudat să le văd dându-mi târcoale, dar apoi am înțeles că nu eu le studiam pe ele, ci eu eram cel studiat. Și mi s-a părut interesant, mai ales că aveam să descopăr un univers în care focile dansau vesele în grupuri impare dincolo de geamurile  ovale ce ocupau cea mai mare parte din tavan și pereți, la orice răsărit.

Focile acestea sunt un fel de persoane matinale, mi-am zis. Or, mie îmi plac persoanele matinale, căci felul în care îți începi ziua determină semnificativ felul în care aceasta va decurge, iar eu îmi doream zile frumoase și vesele și optimiste.

Tocmai de aceea am și cerut camera aceasta, cea mai îndepărtată de mal, de restaurant și de recepția hotelului, întrucât îmi permitea să zâmbesc din primul moment al zilei, pentru că focile acestea jucăușe au un fel de zâmbet atunci când înoată și sunt deschise ca niște copii și n-ai cum să nu te simți bine în prezența lor.

De fapt, dezvoltasem un fel de ritual prin care seara să ies din hotelul ecologic, să iau un ghid până în partea opusă a acestei insule micuțe din arhipelagul Shetland și, prin binoclu, să privesc miile de foci gălăgioase care și-au găsit refugiul și căminul ancestral pe o plajă stâncoasă în scurta vară nordică. De fapt, în sufletul meu, venisem să le urez noapte bună neînțeleselor mele companioane de dimineață.

Iar ele, companioanele mele subacvatice, în fiecare dimineață, pluteau deasupra holdelor vastei submerse câmpii de alge și pescuiau în larg pești pe care, mai apoi, îi duceau puilor ce-i așteptau cuminți pe plaja cu pietre dure și multicolore, de la mov grizonat și bazaltic la alb precum graniticele pietre de râu de pe la noi…

Adevărul este că nu odată focile îmi păreau a forma o pădure vie și gureșă pe o plajă stearpă, ceea ce mă făcea să contemplez într-o formă accentuată bucuria și semnificația vieții și, într-o amiază, am primit o dură lecție despre fericire, urmărirea țelurilor și efectele zbaterilor asupra vieții.

[…]

Stăteam la masă savurând o cafea ecologică din niște cești făcute manual într-un port vecin, tot ecologice și ele, și citeam meniul,  din hârtie reciclată și el, din care să-mi comand masa de prânz.

Nici n-am parcurs bine primele pagini, acelea prin care mi se spunea că cel mai ecologic este să-mi comand mâncare locală proaspătă,  în speță pește precum macrou (Scomber scombrus), cod (Gadus morhua) și hering (Clupea harengus) sau carne de fermă, precum oaie sau vită, într-o surprinzătoare supă cremoasă, când am văzut un banc de foci înotând fulgerător pe lângă peretele de sticlă al restaurantului.

După aceea am văzut doar niște umbre ca niște nori încovoindu-se în depărtare, apoi, cu fiecare bătaie a inimii, aerul devenea tot mai greu și mai fierbinte, mâinile mele împingeau puternic zidul incolor, parcă încercând să ajungă acolo unde se petrece acțiunea cea misterioasă. Apoi am văzut-o. Ochii stăteau să-mi sară din orbite, urechile mi-au asurzit și timpul se oprise în loc în timp ce adrenalina secretată de creier își făcea efectul tranchilizant și paralizant.

Îmi mai amintesc doar, ca prin vis, că priveam neputincios cum o balenă ucigașă urmărea o focă tânără spre a o ucide pentru masa de prânz…

[…]

Mi-era și greu să mai mănânc, după vederea acestei scene, însă ospătarul, îmbrăcat într-un fel de costum tradițional din ceea ce părea a fi un fel de lână subțire de oaie pitică, mi-a adus o înmiresmată bere locală însoțită de o tradițională plăcintă de miel cu cartofi negri de Shetland, presărați cu o brânză puternic mirositoare și de îndată dătătoare de inspirație vulcanică…

[…]

În fond, era ridicol să rămân supărat pe mersul naturii, cu atât mai mult cu cât focile, aceste frumoase făpturi matinale, mă vizitau în continuare în fiecare dimineață, așa cum Finn mi-a promis…

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.

4 Comentarii

  1. Mihai Todor 30 octombrie 2011 la 23:31 - Raspunde

    Apăi hotărăște-te: “Halichoerus grypus” e denumirea latină pentru focă sau pentru hering? =))

    • Robin Molnar 30 octombrie 2011 la 23:38 - Raspunde

      Heringul din Atlanticul de Nord este Clupea harengus, iar nu Halichoerus grypus. M-am încurcat la corectura textului. =)) Mersi mult de remarcă.

      • Mihai Todor 31 octombrie 2011 la 00:57 - Raspunde

        Pățăști 😉

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.