[Advertorial] […] M-am trezit răcorit de furtuna de peste noaptea care s-a dovedit a fi perfectă pentru meditație și cunoaștere, exact ceea ce îmi imaginam că va fi în acest far de la capătul lumii, căci între insula Muckle Flugga și Polul Nord nu mai este nimic altceva decât oceanul.

Era, într-un fel, reconfortant să fii aici și să știi că, de acum, nu poți decât să te apropii de oameni, fiindcă mai departe de ei oricum nu ai cum să fii, gândeam în timp ce urcam treptele interioare în spirală, spre a ajunge la terasa rotundă situată dimprejurul lămpii călăuzitoare.

Farul din Muckle Flugga

Primprejur, pescăruși și albatroși de tot felul se agitau ca într-un bazar, ceea ce m-a făcut să-mi doresc o dezmorțire, așa că mi-am băut cafeaua, am coborât în cameră să-mi iau bagajul, l-am salutat pe Brendan, îngrijitorul farului, mulțumindu-i pentru ospitalitate și pentru romul servit de cu seară alături de o sumedenie de fascinante povești despre nave, eșuări și furtuni, după care am ieșit din farul alb și, cu atenție, am coborât scările de piatră până la micul ponton betonat din partea sudică a insulei unde, legată, era barca mea cu vâsle ce avea să mă ducă înapoi pe insula Unst, cea mai nordică dintre insulele arhipelagului Shetland.

De acolo, de la pontonul aflat la poalele falezei excesiv de înalte, aveam să urc pe o potecă ale cărei trepte erau săpate în piatră și lut până pe platoul Hermaness, o miriște sălbatică și protejată, presărată de bălți, șuvoaie și ocazionale stâne de oi pitice și unde niciun copac nu creștea din cauza condițiilor vitrege, iar aproape de capătul nordic al acestui platou, într-un fel de șopron din piatră plată, mă aștepta ea, mașina.

[…]

Adevărul este că râncezisem să tot stau și parcă-mi doream un pic de adrenalină offroad, mai ales că a trecut ceva vreme de când m-am simțit ultima dată liber, așa că am pornit la drum cu gândul de a hălădui pe aceste insule semi-pustii și de a vedea tot ceea ce este de văzut.

[…]

Toyota Land Cruiser

Pe platoul golaș dinspre sud, presărat cu ocazionale obstacole, mașina Totyota Land Cruiser se comporta frumos, gonind destul de prudent peste iarba scundă a verii nordice, adesea împroșcând apa din micile bălți de ploaie de pretutindeni, iar ceața care se lăsase, în speță niște nori prea joși, dădea o interesantă turnură plimbării acesteia furibunde.

[…]

Nu știu exact de ce fugeam, dar sub mine aveam o întreagă herghelie de cai de rasă ce mă purta peste coclaurile sălbatice și nu odată am avut norocul de a fi salvat de la răsturnare de mașina care refuza în mod constant să se dea peste cap și care, fiind atentă cu mine, cerea, la rândul ei, atenție, de aceea nici nu o manevram brusc.

Plimbarea aceasta în goană peste dealuri îmi plăcea pentru că eram liber să merg la stânga sau la dreapta, să ocolesc bălțile sau să trec prin ele, însă cel mai tare îmi plăcea când, într-un acces de adrenalină, știind că turmele de oi sunt la pajiștile din sud, am început a goni nebunește, ca la raliu, pe drumurile nepietruite ce legau între ele stânele, sărind și hurducându-mă și râzând parcă afectat de o anume demență copilărească, iar toată această sălbăticie îmi dădea mână liberă să fac lucrurile care, la oraș, mi-ar fi imposibile.

Logo Toyota

Așa că goneam nebun, atent, râzând și chiuind, cu ochii scrutând zarea și cu mâinile lipite de volan, turând nervos motorul și simțindu-mă stăpân peste puterea pe care doar o herghelie ți-o poate da, iar motorul torcea și necheza sub mine, ca însuflețit de o putere nebănuită.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.