Dileme, dileme, dileme, probleme
Se dă următorul scenariu, cu două variante posibile:
1. Imagineaza-ti ca ai cea mai nesuferita sefa din cate exista. I-o “platesti” cu aceeasi moneda sau incerci s-o schimbi? Oricare ar fi optiunea ta, prezinta-ne planul misiunii “Imblanzirea scorpiei”.
2. Esti un/o adevarat(a) profesionist(a), iar cariera e pe primul loc in prioritatile tale. Ti se intampla insa sa te indragostesti de noul/noua coleg(a) si fluturii din stomac te dau peste cap. Cum te “tratezi”? Faci loc idilei in viata ta sau te straduiesti sa ti-l/ti-o scoti din minte si sa-ti vezi in continuare de ascensiunea profesionala?
Asta în legătură cu filmul "The Proposal" (Vrei să te căsătorești cu mine?) apărut și în România, prin Prooptiki. Tu ce ai alege?
Sincer, eu aș alege varianta a doua, pentru că am învățat faptul că unele lucruri nu se amestecă. Bine, cazul ideal, în care amândoi să decidem simultan asupra acestei chesiuni, nu există. Și, oricum ai privi situația, nu-i a bună. Așa că aș fugi de ea ca dracul de tămâie. Cred că ar trebui să încerc măcar să mă tratez. Bine, în cazul de față, ea ar fi leacul, dar no, câteodată leacul îți poate face mai mult rău decât boala însăși (mulțumesc Ana pentru citat!).
Desigur, aș avea și un plan de backup. I-aș arăta ce fel de om sunt (chiar sunt mândru cu cine sunt) și aș lăsa-o pe ea să aleagă dacă mă vrea sau nu. Oricum, în principiu, nu aș permite ca ceea ce s-a întâmâmplat în filmul de unde au apărut cele două opțiuni ale scenariului să se și întâmple, pentru că așa funcționez eu.
Dacă doar la ananghie poți și vei să vezi cine sunt, înseamnă că undeva este o problemă gravă. Dar no, bine că este doar un exercițiu de imaginație în cadrul SuperBlog, că altfel ar fi nasol. Că aș avea prea multe dileme de genul:
- OK. Este o femeie de succes, dar este singură. Și știu că se simte singură. Este etic din partea mea să mă folosesc de slăbiciunea ei legată de singurătate pentru a-mi atinge scopul? Scuză scopul, în acest caz, mijloacele?
- Presupunând că nu va merge, se merită, oare, să-ți complici nenecesar viața, când există, totuși, o alternativă (accea de a ignora ceea ce simți)? Sau, poți să ignori ceea ce simți? Este asta o alternativă fiabilă?
Bine, se vede că mi-a plăcut filmul cu pricina așa că no, m-am gândit șio eu la ce aș fi făcut în locul tipului respectiv și n-am rămas decât cu dileme…
Să le luăm pe rând:
1. Dacă aş avea cea mai nesuferită şefă mi-aş căuta alt loc de muncă. De fapt, am şi făcut-o deja, în urmă cu ceva ani şi se pare că a fost o decizie foarte bună. Dar cea mai mare satisfacţie pe care am avut-o a fost când cei angajaţi ulterior pe postul respectiv au dat chix, unul câte unul. 👿 Şef nesuferit nu am avut până acum, ba chiar mai mult, cel actual şi-o cam încasează de la şefii lui pentru gura mea mare.
2. Cu foarte mult timp în urmă s-a întâmplat să fiu topită după un coleg. Nici nu vă puteţi închipui ce greu mi-a fost să mi-l scot din cap. Şi de această dată a fost o alegere bună. De fapt, pe vremea aia nici nu mi-am imaginat că va fi aşa o decizie înţeleaptă. Acum, când mă uit în urmă, îmi pare că s-a întâmplat în era glaciară, nu acum x ani.
😀 Îmi place că ești înțeleaptă. 😉 Așa simt și eu. câteodată. 😉
Bun film. Am râs copios la cinema, iar Sandra Bullock se ține bine la cei ~45 de ani ai săi 🙂
😆 Cum adică se ține bine? E bună cu spume! 😆 Să-i dăm cezarului ce-i al cezarului. 😀
Trăiască operațiile estetice! 😀
😆 Dude, suntem ingineri automatiști. Ne interesează rezultatul procesului… 😆
Mie mi-a plăcut cel mai mult în Miss Congeniality. 😛
Sau Two Weeks Notice sau 28 Days sau While You Were Sleeping sau…
Totuși, The Lake House cred că e cel mai îndrăgit de romantici 😛
😆 Nici 50 First Dates nu era rău. 😆