[Advertorial] […] Pășind prin pădurea ce se deschidea în fața noastră ca o lume nouă, situată pe platoul unui deal înalt și cu pereții abrupți precum o maiestuoasă coloană a unui antic templu grecesc, la umbra frunzelor de alun și de stejar tânăr, urmărind poteca ce șerpuia lină la umbră, nu mică ne-a fost surpriza când, în fața noastră, privind de pe un ciot de stâncă mai înaltă, sub noi s-a deschis o vale îngustă, străjuită de dealuri cu pereți abrupți și stâncoși de culoarea cărămizilor arse, cu mii de izvoare.

Desfășurându-se sub noi în cursuri de apă din ce în ce mai mari, la început simple izvoare ce șerpuiau timide pe pereții de stâncă, adunându-se apoi în torente răcoroase din ce în ce mai tumultuoase, miile acestea de izvoare se adunau zgomotos în valea întunecată și formau vâltori urlătoare ce împroșcau un fel de nori de ceață spre cer, desigur, prea firavi pentru a fi mai înalți decât stâncile dimprejur.

Jos, urmând poteca ce coboară de pe platoul împădurit, formând mai de grabă un fel de săritori decât o potecă propriu-zisă, la baza unui perete umed și alunecos, plin de mușchi și câteva soiuri de ciuperci, era un fel de templu japonez de piatră și lemn, un fel de colibă de pescuit mai pretențioasă, chiar pe malul unei bălți puțin adânci și cu peștii la vedere, baltă ce colecta apa versantului înainte de a o vărsa, printr-o cascadă în trei trepte, în pârâul vijelios de dedesubt.

[…]

Căsuța japoneză de pe mal

Acolo, în coliba japoneză de pe mal, Finn își făcuse cartierul general, făcând focul în șemineul de piatră verde și dormind într-un hamac gălbui, încercând să-și aștearnă pe hârtie gândurile pentru a și le limpezi, pentru a se înțelege, pentru a-și explica sie însuși cum o excursie te poate redefini ca om, la fel cum apa poate redefini o piatră.

Dar era cam greu să scrii acolo, căci umezeala și vântul nu sunt aliații hârtiei, așa că prietenul cel mai de nădejde al lui Finn era telefonul sau, după caz, laptopul, căci nu putea scrie prea mult text pe un ecran nu prea mare, neavând răbdare.

Însă cel mai tare îl durea că nu putea să le trimită poze celor dragi, în timp real, să împartă cu ei minunea acestei văi frumoase și sălbatice pentru a forma, împreună cu ei, fundamentul comun prin care să se regăsească, prin care ei să-l regăsească pe el, și prin care metamorfoza lui să nu fie înfricoșătoare.

Routerul Edimax BR-6258

Așa că soluția a fost să folosim mai multe routere portabile Edimax BR-6258n, foarte ușor de utilizat, dealtfel, pentru a face legătura dintre conexiunea la internet a gazdei noastre, un violoncelist bătrân și surd, și valea aceasta în care Finn a ales să se retragă pentru câteva zile, pescuind și scăldându-se despuiat în apa rece, mereu notându-și câte ceva ce părea a nu suferi amânare și mereu trimițându-le apropiaților actualizări „Din Valea Micului Amazon”, cum îi plăcea lui să spună.

Logo Edimax

Și, adevărul este, că tehnologia asta modernă de la Edimax se îmbina armonios cu natura, fiindcă o asemenea frumusețe este inutilă, dacă n-are cine s-o privească și s-o adore, ceea ce-l făcea pe Finn să spună că doar oamenii leneși pot aprecia frumusețea, întrucât au timp s-o contempleze, după care începea a râde și, crezându-se Robinson Crusoe, încerca să pescuiască fie cu mâna, fie cu câte vreo lance improvizată. Fără succes, desigur, dar cu un umor îngrozitor, căci a-l vedea pe Finn pescuind era ca și cum ai privi un urs ce se apropie de un stup de albine, încercând să le omoare între labe, pe rând, în timp ce fuge de ele.

Hilar, mai ales că, de cele mai multe ori, se stropea inutil din cap până în picioare, emanând o anume fericire ce, îmi părea, în copilărie i-a lipsit cu desăvârșire. Ceea ce înseamnă că acum era fericit pentru prima dată.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.