[Advertorial] […] E ciudat cum numai la câmpie cerul pare o forma o boltă, în timp ce la munte pare mai de grabă o fâșie, mă gândeam ieșind din conacul pitic și umbros din chirpici văruit în alb, complet înconjurat de copaci, de pe mica insulă de pe Dunăre, în apropiere de portul bulgăresc Ruse de lângă Giurgiu.

Venisem pe insula asta doar de câteva zile și, deja, simțeam cum inspirația începe să curgă în mine cu fiecare val al fluviului care lovea malul, cu fiecare barjă și fiecare vas și fiecare navă care trecea pe lângă noi, purtând spre noi orizonturi visele și speranțele apocrife ale tuturor călătorilor amurgului.

Atât de liniște era, în general, aici, încât am deprins obiceiul să dorm mult la prânz, în canicula câmpiei și întunericul odăii cu obloanele trase, într-un fel contopindu-mă cu mediul acesta atemporal, inspirându-mă și trăind în ritmul meu.

Îmi mai plăcea să mă plimb prin micul parc improvizat în păduricea dimprejurul conacului, cu falsa fântână arteziană, care n-a fost niciodată menită să funcționeze ci doar să orneze, cu băncile din beton și lemn și cu potecile pavate cu dale strâmbe ce șerpuiesc printre copacii năpădiți de vegetație.

[…]

Finn de-abia ce venise din larg, unde a fost să fotografieze Dunărea cu ale sale lișițe și pescăruși și alte vietăți și, în timp ce se dădea jos din barcă, totodată vesel și trist ca o comedie antică, începuse a cânta pe versurile unui fel de haiku pe care, intuiesc, l-a compus ad-hoc:

Peste valuri mici, portocalii fluturi zboară
Lișițe și rațe adormite pescuiesc sub cerul gri,
Timpul stă, fluviul curge și păsări zbiară,
Ațipit și toropit, am visat să te-ntâlnesc vizavi.

[…]

În barca pescărească din lemn, lumea se vede altfel, mai mare, mai străină și mai ascunsă, poate și de aceea am preferat să lăsăm clipa să se scurgă lent spre apus, în timp ce ne lăsam purtați de apă spre port.

În fond, nu poți să te rupi complet de tehnologie la fel cum, la divorț, nu te rupi complet de iubire, ci doar îți schimbi, forțat de împrejurări, perspectiva, acesta era crezul lui Finn, dezamăgit că, găsindu-și puterea de a-i scrie Dianei un e-mail în care să-i explice tot, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice și de a face asta.

Logo Asus

Avea un laptop vechi, ce-i drept, dar s-a defectat când, într-o zi, uitat în barca legată de ponton, plasticul negru acestuia nu i-a permis o răcire corespunzătoare. Iar acum, cu toată ființa sa, Finn și-ar fi dorit un laptop rezistent și fiabil, un asistent și un partener de încredere care să nu crape în caz de caniculă, un Asus K53SV-SX153D cu o elegantă și ergonomică carcasă metalică din aluminiu răcoros ce permite o mai bună răcire și care să-i dea și posibilitatea de a edita fotografii și clipuri video prin care, la momentul oportun, să le arate apropiaților săi epopeea…

[…]

Adevărul este că Finn n-a venit singur în această călătorie ci, în sufletul lui,  a venit cu toți prietenii, rudele și cunoscuții și toți cei cărora, vreodată, le-a dat binețe și  cărora spera că le va putea, cândva, revela ceva, dar în locul cel mai pufos, mai călduț și mai ascuns o purta pe ea, pe Diana, femeia misterioasă și cu privirea blândă al cărei zâmbet și al cărei suflet curgeau prin sufletul, visele și amintirile lui Fin precum un fluviu curge prin matca sa, sigur și neobosit, câteodată mai lin, câteodată mai nervos, câteodată mai tulbure sau mai limpede, dar întotdeauna nesfârșit ca și dragostea pe care i-o purta.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011