Lucia era frumoasă

[Advertorial] […] Ca un iepuraș ce lăsa urme prin zăpadă, Lucia mergea prin zăpada proaspătă ce căzuse în târziul după amiezii, înreaga peluză a palatului Hohenheim purtând haina nouă și răcoroasă a iernii, precum o mireasă ce-și poartă iubitoare și mândră rochia.

În seara aceea, răcoarea proaspătă îi făcea bine. I-ar fi plăcut să se plimbe mai mult, să trăiască mai mult, să iubească mai mult, dar activitatea de cercetare – pasiunea ei de nestăvilit – o oprea din drumul ei spre spre împlinirea personală de care ar fi avut atât de multă nevoie. Dar ea, șoricel de laborator, nu prea ieșea în lume și nu construia poduri spre ceilalți decât dacă erau implicați în cercetarea ei.

De fapt, pentru ținuta lejeră de seară avusese noroc că își luase, mai din timp, niște cizmulițe comode, de culoare neutră precum neutre îi erau sentimentele sale vizavi de ceea ce nu o pasiona însă, în ciuda propriilor aparențe, Lucia încă își păstrase formele femeiești, rotunde și bogate, și avea și gesturi plăpânde. Și încă n-avea nici treizeci de ani, dar deja se simțea trăită, bătrână și neajutorată în lupta cu timpul.

Și totuși, felul ei copilăresc și matur, totodată, de a călca zăpada proaspătă, cu căciulița ei cu ochișori ce contrasta puternic cu ținuta ei gri, felul în care își încălzea mâinile de la propria-i respirație, felul nu prea experimentat în care călca pe tocuri, toate acestea îi ofereau un farmec duios, de ființă drăgălașă și fragilă.

[…]

Intrase în palat, unde unul dintre șefii de catedră o întâmpinase spre a o prezenta selectului mediu academic prezent la această serată informală, dar ea se simțea stingheră și singură, atât de străină de mediul în care, până mai ieri, era lumea ei. Dar chiar în amiaza aceea mohorâtă de dinaintea primei ninsori, ceva se întâmplase și o schimbase.

Pentru prima dată în aproape un deceniu, Lucia s-a îmbrăcat c-o rochie scurtă, marca Designers, luată în fugă de la un real,- Hypermarket din apropiere, simplistă și compactă, c-o palmă și mai bine deasupra genunchiului, într-o nuanță de gri deschis*, care o avantaja prezentându-i grațioasele forme, fără a sustrage complet atenția interlocutorilor de la mintea sa minunată, imaginativă și plină de cunoștințe ce, într-o zi, i-ar putea aduce un premiu faimos.

Dar Lucia se îndrăgostise de unul dintre asistenții invitați la conferința despre mediu și, pentru prima dată de când cerceta efectele omului asupra mediului, a fost surprinsă de efectele omului asupra omului, de efectele lui asupra ei. Iar în scurta discuție pe care au purtat-o la prânz, ea se fâstâcea și se bâlbâia și nu-și mai putea cuprinde gândurile. Biata de ea, își mușcase limba de mai multe ori, roșise și-i era cald și bine și dor.

[…]

Dar Luciei îi era frică de iubire cum, adeseori, oricărui om inteligent îi este teamă de consecințele propriilor revelații, așa că ieșise să se așeze pe o bancă umbrită, admirând bulele mici ale șampaniei, departe de vacarmul discuțiilor savante, pe jumătate adormită de seara aceasta cu ale sale câteva stele de pe cer și cu Finn, asistentul cel drăguț, care se apropia de banca pe care ședea ea, venind c-un pahar de șampanie în mâna stângă și un călduros palton de culoare neagră în mâna dreaptă, zâmbind și el cumva încurcat de pasiunea aceasta nouă care-l ghida orbește spre ea, el, care nici măcar n-a ținut o fată de mână în viața lui…

[…]

După ce i-a potrivit haina ca să nu-i fie frig, Finn s-a așezat lângă Lucia, a luat-o de o mânuță și, privind-o în ochi, a avut revelația înduioșătoare că luna lucea în ochii Luciei.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2012, în afara competiției.

* Pagina patru, modelul al doilea. Designers este marcă proprie real,- Hypermarket.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.