[Advertorial.] […]  Lui Finn nu doar că îi plăcea să cânte la pian, dar avea și harul de a-și folosi mâinile în mod creativ, spunând că evoluția civilizațiilor umane de-a lungul timpului este strâns legată de folosirea mâinilor.

Într-un fel, avea sens teoria lui, deoarece sursele de hrană depindeau strict de puterea și numărul brațelor de muncă, la vânătoare și pescuit, securitatea formațiunilor statale depindea de modul în care mâinile erau antrenate să lupte, mergând până la faptul că forma mâinilor și degetele opozabile au dus la formarea inteligenței.

Dar mâinilor le lipsea spiritul, îmi spunea. Mâinile pot crea artă, dar nu pot, cu de la sine putere, crea o cultură la fel cum mintea, fără artă, n-ar putea niciodată crea statornicie pentru că n-ar avea cum s-o transpună într-un mod care să dăinuie peste veacuri…

Eram intrigat de teoria lui, mai ales că părea a se fi gândit intens la ea, așa că am decis să facem un mic ocol până la Tărtăria, în județul Alba, locul unde s-au descoperit cele mai vechi tăblițe scrise din lume.

[…]

Ajunși în rurala localitate dintre dealuri am fost întâmpinați de o turmă de vaci ce pășteau îndărătul monumentului ridicat în cinstea găsirii artefactelor istorice. Acolo, lângă,  primăria a organizat un fel de muzeu al culturii Vinca, Finn fiind copleșit de sentimente contradictorii date de intersecția brutală cu efectele teoriei sale.

[…]

– Parcă-l și văd pe Traian, marele împărat, în carul său de luptă, purtând triumfător legația prin care își însărcinează un înalt funcționar să ia în administrare recent cucerita provincie…

– Așa, e pe car și poartă un manuscris în mână, în uralele mulțimii…

– Manuscris? Legația aceea este o tabletă mare, din aur, scrisă încet și cu migală, pentru a păstra peste veacuri măreția momentului. Iar ironia supremă este că tableta este o invenție pre-dacică, furată de romani din Dacia.

–  Parcă-l și văd cu o tabletă multi-touch în mână… Grandios?

– Traian a folosit o treime din armata imperiului pentru a cuceri provincia. Ar fi fost grandios să-l văd așa, cum numai în filmele americane despre istoria europenilor poți să vezi.

Adevărul este că nu puteam privi atât de detașat scena prin care strămoșii mei se omorau între ei pentru a da naștere acestui popor. Așa că l-am ascultat în continuare pe Finn care, prinzând aripi, plusa:

– Îți dai seama, aceste tablete sunt mai vechi decât orice altceva scris. Cred că pentru oamenii acelor vremuri a fost o adevărată revelație, cum este acum iPad-ul, Asus Transformer și orice gadget care este comod de ținut într-o mână…

– Nu e cam mare diferența?

– Nu. Sunt convins că aceste tablete făceau parte dintr-o colecție prin care informația crucială era transmisă.

– Adică nu era artă?

– Adică era artă transpusă în concret. Principiile de acum prin care tehnologia se îmbină cu designul probabil că funcționau și atunci.

– Interesant.

– Păi da. Dacă stăm să ne gândim mai departe, cred că și tabletele de piatră erau niște accesorii la modă, precum inelele, brățările, iar dacă nu s-a schimbat forma mâinii și rolul acesteia în cultura umană, nu cred că s-au schimbat semnificativ nici apetențele oamenilor pentru ceea ce țin în mână…

– Crezi? Ar fi ciudat.

– Da, dar cine deține tableta, deține puterea.

[…]

Adevărul este că nu prea mi-a fost dat să am de-a face cu oameni care să vadă și componentele auxiliare ale actului artistic, comunicarea și cucerirea prin artă, așa că am decis ca următorul loc de vizitat să fie Castelul Peleș cel frumos sculptat.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.