Mă uit în jur, acum fiind prin Manchester, și văd ceva familiar nouă, clujenilor, a anume reverberație de muncă, de activitate, de a produce bani asemănătoare cu revelația cea dintâi pe care o au oamenii care vin la Cluj în căutare de locuri de muncă: aici este de lucru, tată!

Mai mult decât atât, în Cluj-Napoca munca pare a nu se sfârși niciodată, precum se mai spune și despre italieni, că s-au apucat de construit acum 3000 de ani și încă nu au terminat.

Practic, locuri de muncă în Cluj se găsesc, trebuie doar să cauți. Desigur, poate că jobul ideal este la câteva luni distanță, dar cred că cei care doresc să muncească pot găsi ceva de făcut, pe ceva bănuți, oricând, ceea ce creează o anumită libertate și lejeritate în materie de muncă în Cluj.

Nu, nu spun că toate sunt roz, spun doar că toate firmele pe care le știu fac angajări, ceea ce, de exemplu, nu pot spune despre Petroșani sau despre multe alte orașe, ceea ce mă întristează, pentru că mi-aș dori ca situația muncii din Cluj să fie regula peste tot, iar nu doar o excepție locală, pentru că ar fi tragic să ajungem să trăim într-o distopie socială națională în care bogații să trăiască la oraș, iar săracii la țară sau în orașele mici, așa cum ne-am așezat până acum…

Poate că facilitând munca facilităm echilibrul social, progresul real și echitabil, egalitatea de șanse și de oportunități, succesul. Dar oare facem îndeajuns? De exemplu, ce aș putea eu face mai mult pentru ca alții să găsească oportunități noi de muncă în Cluj, de colaborare sau de afaceri?

Adică, în mod firesc scriu despre muncă în Cluj și în țară, despre site-urile de muncă, despre evenimente de afaceri și despre subiecte conexe. Poate că este tot ce am putut face, dar dacă nu este îndeajuns, dacă mai lipsește ceva? Și-apoi, unde se termină responsabilitatea mea socială și unde începe responsabilitatea individuală?