Oamenii singuri au computere puternice
[Advertorial] […] Negreșit, totul începe de la inimă, căci dacă inima nu este la locul ei, nici satisfacția personală nu este ce ar trebui să fie, simțul echilibrului interior al fiecăruia mediind între variile forme de satisfacție personală, ceea ce duce la atrofierea nevoii de satisfacție intimă, și la exacerbarea nevoilor de satisfacție de altă natură.
Or, cum nu puteam deveni mai frumos, mai deștept sau mai popular, puteam să-mi astâmpăr setea de satisfacție achiziționând un computer performant și care să îmbunătățească experiența din spatele realității virtuale, pentru că și în spatele acesteia se ascunde ceva, ceea ce poeții ar numi boem „cioburi din noi”.
[…]
Spune-mi ce calculator ai ca să-ți spun cât de singur ești, gândeam într-o vreme în care, făcându-mi autocritica severă cu cel mai aspru dintre judecători, sinele, am realizat că în fața mea se deschidea un lung drum spre nicăieri și că hăul în care cădeam era perfid.
Și m-am trezit când, formulând ideea că deși am călcat dincolo de marginea prăpastiei, încă mai aveam unde să cad, ceea ce a trezit în mine niște temeri îngrozitoare vizavi de starea de singurătate spirituală pe care, cum se întâmplă adesea privind spre trecut, credeam că o simt, m-am speriat văzându-mă gol în fața soartei care îmi râdea în fața trupului imperfect.
Așa că, asemenea unui gladiator ce-și ascuțea scutul și sabia sub tribuna furibundă scăldată în adrenalină și transpirație, ascuns îmi clădeam visele de mai bine prin achiziționarea de tehnică de calcul avansată, care să-mi permită să mă văd mai bine, mai frumos, în universurile fantasmagorice ale celor câteva jocuri pe care le jucam, permițându-le să devină o parte din mine, dorindu-mi ca ele să devină o parte din mine, nu atât pentru a mă completa, cât pentru a le mai absorbi din frumos, sperând că se va lipi și de mine ceva.
[…]
Setea de satisfacție m-a dus atât de departe, încât ajunsesem să-mi doresc computere care, odinioară, ar fi putut fi folosite în aplicații de înalt interes tehnico-științific, computere capabile de peste zece miliarde de operații pe secundă, suficient cât să muți o flotă de nave dintr-o parte în alta a galaxiei.
Visam noaptea că un mare noroc, peste zi, mă va ferici cu un supercomputer pe platforma AMD Llano, având o unitate de procesare avansată (APU) cu patru nuclee și memorie rapidă, alături de grafică profesională (semi)încorporată, cu care să pot să mă joc și cu care să pot reveni la o mai veche pasiune de-a mea: proiectarea clădirilor și designul interior.
[…]
Într-o vreme, am făcut designul unei clădiri, cu tot cu mobilă și surse de lumină, într-un singur fișier X (mesh) de grafică pentru DirectX, având peste o sută de megabytes și care, datorită dimensiunii exagerate, nu putea fi parcursă la pas pe plăcile video ale vremii fiindcă, ce-i drept, nici motorul 3D folosit nu era foarte performant.
Am încercat, desigur, să gust din gustul succesului muncii depuse, dar mi-a fost imposibil, fiindcă sistemul de care dispuneam era mai vechi și nu corespundea necesitaților nici ca resurse de memorie și procesare, nici ca aptitudini grafice, iar insuccesul acesta încă mă urmărește și astăzi.
[…]
Așa că acum încerc să țin pasul cu tehnologia, cu un computer ecologic, performant și capabil să afișeze grafică avansată și care să poată, la o adică, să-mi ofere satisfacția de care am nevoie deși, paradoxal, deșertăciunea rămâne și nu pleacă decât atunci când tu însuți pleci spre orizonturi noi și îndepărtate ca niște iluzii deșarte…
Și sunt fericit!
[…]
Scris pentru SuperBlog 2011.
Robin..pai la i7-le meu…si ssd si…blabla…sunt sihastru!:))
Sihastru? Ce modestie! =))
„Spune-mi ce calculator ai ca să-ți spun cât de singur ești” – Ce rău ești, mă 🙂
Am mințit cu ceva? =))