Toamna Doamnei

[Advertorial] […] Oamenii, deși în general aparțin aceluiași set de valori, pun preț pe lucruri diferite sau apreciază diferit aspecte diverse ale cotidianului, iar toamna nu face nici ea nicio excepție deși, în maniera în care detaliile contează, doamna Dana avea un anume fix.

[…]

Cartier muncitoresc scăldat în lumina galbenă a serii

Cartier muncitoresc scăldat în lumina galbenă a serii

Seară de seară, doamna Dana ieșea de la micul magazin de cartier unde lucra ca vânzătoare de aproape douăzeci de ani, lua tramvaiul 4 și cobora la penultima stație, într-un sărăcăcios cartier muncitoresc periferic pătat pe alocuri de lumina galbenă a becurilor economice din blocurile galbene cu tencuiala cojită, într-un albastru decor al umedei seri autumnale, seară de seară urca treptele în spirală pătrată până la garsoniera de la ultimul etaj unde stătea singură seară de seară…

Seară de seară ocolea frunzele căzute și bălțile din micul parc improvizat de oameni într-un spațiu verde cu câțiva frasini ce au fost cruțați la înlocuirea liniei de tramvai, după care trecea podul peste micul pârâu în care nu se uita niciodată, ca și cum i-ar fi fost teamă de propria-i reflexie în apă, iar uneori trecea prin fața unei grădinițe din apropiere, uitându-se la aceasta precum la un templu misterios, complet tăcută și tristă și apăsată de o toamnă sufletească rece și mohorâtă. După care, rece ca un sloi de ghiață, mergea cu pasul greu și hotărât spre casă, mereu călcând dalele de beton din dreapta cu piciorul drept, iar pe cele din stânga cu piciorul greu, cu pasul egal, calculat și precis, ca o panteră ce merge la vânătoare să-și hrănească puii.

Ajunsă în fața ușii, cu un gest ritualic introducea cheia în yală, o învârtea de trei ori în sensul acelor de ceasornic, deschidea temătoare ușa, de parcă ar fi intrat într-un coșmar, după care aprindea becul galben, neeconomic, atârnat de tavan direct prin fire, apoi se așeza pe un fotoliu răpănos pe care pusese o cuvertură veche și deșirată, apoi…

Apoi începea să le vorbească:

– Dragele mele, mi-ați fost trebuincioase și astăzi. Mi-ați fost credincioase și m-ați purtat cu grija cu care v-am purtat și eu, mi-ați fost frumoase și m-ați bucurat și astăzi și sper să ne bucurăm împreună cât mai multă vreme, pentru că-mi sunteți iubite și m-am atașat nespus de voi.

Privită din exterior, prin geamul prăfuit de la bucătăria ultimului etaj, prin care se vedea din laterală o doamnă îmbrăcată cu o bluză groasă, albastră și c-o groasă fustă neagră din lână, învăluită într-o lumină galbenă șezând pe un fotoliu maro c-o cuvertură verde, scena aceasta avea ceva profund dureros, ca o încarnare a eșecului personal, ca o cedare în fața presiunilor viciilor de tot felul și a slăbiciunilor de tot felul…

[…]

Afară ploua, în casă era răcoare, peste lume căzuse un apus de toamnă târzie, iar în bucătărie doamna Dana își prăjea două ouă ochiuri și un cartof, în timp ce-și curăța, cu același gest ritualic de fiecare seară, cizmele.

Doamna Dana avea o pasiune pentru cizme și, oricât de sărăcăcioasă ar fi fost viața ei, dumneaei avea mereu cele mai frumoase și mai îngrijite cizme.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.