[Advertorial] […] Se spune că într-o călătorie este important și drumul, nu doar destinația și deseori am meditat asupra acestui aspect, niciodată reușind să-i înțeleg pe deplin profunzimea, întrucâtva și fiindcă ideea în sine a devenit mai de grabă un clișeu decât o oportunitate de reflecție poate și pentru că, plecând la drum, suntem nerăbdători să ajungem la destinație, nu? Sau, mă rog, poate că din contră, poate că drumul este important la fel cum și în amor drumul către climax este important, nu?

Cu această dilemă în minte îmi pregătisem cu atenție bagajul, fără a uita că zborul până în Scoția se face cu escală și că, mai apoi, viața pe goeletă, navigând până în insulele Shetland, nu va fi ferită de peripeții. Deci bagajul în care trebuia să îmi duc povara materială trebuia să aibă sub douăzeci de kilograme, cât este limita la unele companii aeriene.

Așa că nu prea am avut de unde alege și, deci, m-am hotărât rapid asupra unui troller ușor și robust cumpărat de la real – un mic troller sportiv cu buzunare suficient de logice încât să nu fiu nevoit să-mi amestec pasta de dinți cu pilulele împotriva răului de mare sau, mai grav, pasta de dinți cu șosetele murdare. Vă dați seama, asta ar fi scos din mine toată bucuria revederii cu Atlanticul de Nord.

[…]

Acum, că stau să mă gândesc mai bine, nu sunt sigur dacă mergeam acolo sau, din contră, reveneam, iar deosebirea aceasta de nuanță m-a îngândurat un pic întrucât nu știam sigur dacă merg să mă regăsesc sau dacă, din contră, merg să descopăr niște insule semi-sălbatice atât de la Nord încât par a cădea de pe hartă, de parcă ar fi susținute în atlas de stâncile golașe terminate cu faleze abrupte ce se scaldă în apa violentă și gri a oceanului rece, faleze negre cu mici pete gălbui sau maronii, dure, cristaline și vulcanice, presărate pe alocuri cu smocuri de iarbă fragedă de un verde crud alături de flori intens colorate lângă care adesea își fac cuibul păsările mării…

Este exact așa cum spunea și Jules Verne, suntem la capătul lumii, căci lumea se termină undeva departe de acest țărm pescăresc, acesta fiind tărâmul leilor de mare, al păsărilor de tot felul, de la albatroși la foarte rare bufnițe atât de sperioase că nu le vezi nici cu binoclul dar le auzi seara în timp ce nava se leagănă agale legată de țărm, urcând și coborând ritmic, de două ori pe zi, în funcție de maree.

[…]

O să plec la capătul lumii, îmi spuneam de atâtea ori, iar acum, că sunt acolo, îmi dau seama că și drumul este important, că trebuie să călătorești comod, să nu-ți rupi spatele cu bagaje inutile și, mai ales, să nu-ți faci griji cu poziționarea lucrurilor prin bagaje.

Acesta a și fost ultimul meu gând în prima seară în care am dormit ca un prunc pe vas, ancorați  fiind de țărm, fără să fim legănați în te miri ce direcție de valurile ce purtau nava „Bursucul” spre țărmurile viselor noastre, ale călătorilor veniți parcă din altă lume…

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.