În Cluj avem un fel de parc pe un deal. Cetățuie. Și, pe o anumită parte, accesul se face, doar e pe deal, pe niște trepte. Trepte din ălea bădărane, de beton, pătrățoase și care se sparg ușor, de-alea, comuniste, clasice și inutile.

Ei, ce-mi plâng mie ochii la gazetă? Cică erau „istorice” și că montarea de trepte din pavele, conform principiilor arhitectonice ale mileniului curent este „o improvizație neadecvată”.

Am crezut că înnebunesc. Adică se face și se face decent și, de pe margine, se comentează că nu e bine, că erau mai bune pavelele acelea sparte și treptele lipsă de la uzură, de riscai să-ți lași dinții și oasele pe acolo?

Asta, deja, este prea de tot. Nu putem să ne batem joc de cei care muncesc și care chiar fac. nu se cade!

Chiar și primăria a declarat că acele lucrări sunt temporare, pentru că oamenii au nevoie să circule dar, na, e ușor să comentezi, dacă nu-ți sfâșii gioalele pe acolo…