Mă găsesc într-un context în care am foarte multe chestii noi de învățat, în care încă mă ajustez cu recentele schimbări din viața mea, cea mai proeminentă fiind cea a locului de muncă, în Ianuarie, plus că m-am luat cu alte cele și anul acesta, ca niciodată, am uitat complet de 1 Martie. Plus că eram și foarte, foarte răcit și mintea mea zburda pe alte cărări…

Un buchet, de 8 Martie

Ce este mai grav, nu doar că nu le-am luat colegelor niciun mărțișor – ca o adevărată față palidă ce sunt – dar nici măcar pe soră-mea, nici măcar pe mama și nici măcar pe gheruța n-am sunat-o cu această ocazie. Cred că asta și explică de ce gheruțuca mea a fost puțin cam supărată pe mine, mama m-a sunat duminică să mă întrebe ce-i cu mine și n-am înțeles exact la ce se referă, iar soră-mea mi-a spus că-s dea dreptul nașpa că nici atâta lucru n-am fost în stare să fac, s-o sun de Întâi Martie. Pe bună dreptate.

Și hai, dacă eram doar eu, dar și frate-mio geamăn să fie tot așa de dus cu pluta?

Cred că e inutil să spun că m-am dus să văd de mărțișoare, tardiv. N-au rămas decât cele urâte, firește. Or, este un compromis pe care nu-l pot face: decât să mă fac de cacao și a doua oară, cu mărțișoare urâte, mai bine stau pe fundul meu și îndur bărbătește consecințele faptului că sunt dus cu pluta și am niște preocupări care nu includ mărțișoarele.

Or, cum la noi la muncă nu se dau flori, ca să nu e considere că e șpagă, am rămas în plop și plopul în aer, cum foarte nașpa îmi șade, ca să fie nul pe linie.

Astfel, astăzi ochiul critic va sta închis și nu voi scrie nimic critic despre nimic. Decât să critic pe cineva, mai bine tac și nu scriu nimic, pentru că astăzi nu sunt în poziția morală de a critica pe cineva. Or, și mai corect, astăzi ochiul critic va fi deschis doar cât timp mă voi uita în oglindă.

Îndurare, chiar îmi pare rău…

L.E. La mulți ani!