ASEF București

Dacă mai țineți minte faza aia cu măsurarea gratuită a tensiunii, astăzi m-am dus să aprofundez chestiunea și să văd cu ce se ocupă impostorii de la Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie. În afară de a vinde piele de cai morți pe post de mătase fragedă.

Astfel, în toiul căldurii năucitoare de afară, m-am găsit prin zonă. Așa că m-am dus până la un magazin din apropiere să-mi iau un litru de iaurt rece, să mă răcoresc până stau la coadă și să văd și io exact care este procedura de prostire folosită de puleții de la ASEF București, str. Valeriu Braniște, nr. 29, sector 3, telefon 021.3261750, fax 021.3230040.

De exemplu, m-a distrat la maxim discuția lui Romeo, unul dintre manipulatori, și un moșneag de 85 de ani:

– Cât am tensiunea?, întreabă moșul.
– 131 cu 85.
– Păi și cât trebuia să am?
– Zero, mă gândesc eu nevinovat.
– Păi 110 cu 70, spune Romeno țepuitorul către moșneag, arătându-i date dintr-un tabel cu statistici medicale pentru cei până în 70 de ani, deci complet inutil pentru un om de 85.
– Păi, no, aveți tensiunea aia cu medicamente.
– Nu, am stat până la prânz, pe caniculă, fără să-mi iau medicamentele, numai ca să vă dea vouă aiurea la analize, mă gândeam eu c-aș fi răspuns în locul omului…
– Eh, zice moșul ce părea a le fi auzit pe toate.

Fac o paranteză aici: moșulică era un pic grăsuț în sensul că era corpolent, solid, bine făcut, se vede că în tinerețe era un munte de om, genul de inginer ardelean care o fost harnic și cumpătat toată viața. Și primea lecții de sănătate de la o scobitoare de 65 de ani care nu cred că va apuca măcar 75. Revin.

– Dar, uitați, aveți 43% grăsime în jurul organelor.
– Nu cred.

Și moșulică pleacă fără să cumpere de la ăia nimic.

Vă dați seama că pe mine mă ungea pe suflet fiecare om care pleca cu portofelul intact. Și, vă jur, nu vreau să fiu aiurea, dar femeile în general cumpărau. Una, de exemplu, după ce și-a luat ceva carte care să trateze sarcina cu ceai și-a luat și o carte despre Dumnezeu, că… n-am înțeles exact de ce.

În fine, mie îmi trebuia un buletin din ăla de analize, să văd și eu cu cine am de-a face. Și văzând că bătrânii țineau cu dinții de foile alea, de parcă ele ar fi atestat că sunt sănătoși sau ceva, m-am decis că singurul fel prin care puteam lua unul fără a trezi prea multe suspiciuni este să stau la coadă și să-i las să-și recite partitura. Și-mi vine mie rândul:

– Cum vă numiți?
– Cehov. Adrian. (Dacă ziceam A. P. Cehov era suspect.)
– Înălțimea?
– 1,75
– Greutatea?
– 102
– Vârsta?
– 29
– Tensiunea Dvs. Este de 137 cu 92, cu 100 de bătăi pe minut.
– E bună.
– E cam mult.
– Doamnă, n-am dormit aproape deloc azi-noapte și mă trezeam din oră în oră. Eram la birou înainte de ora 9, după ce am tras de patru plase mari de rafie pline cu bunătăți. Am mâncat acum cinci minute și, ca prin minune, n-am băut cafea până la ora asta. Deci este bună.

Îmi dă ceva aparat pe care să-l țin cu mâinile întinse. Dar am văzut că l-a programat cu înălțimea și greutatea în timp ce-mi lua tensiunea, deci faza asta e SF. După aceea am tăiat-o englezește și dus am fost. Cu tot cu buletinul lor de analize.

Foarte important, ASEF București este finanțată/ asociată cu revista Viață (și) Sănătate. Și, la fel de important, cineva de la Primăria Cluj și-a dat acordul ca hoții ăștia să mulgă de bani niște bătrâni și așa săraci, de parcă ar fi niște vaci de muls.

Pentru posteritate:

Talon de evaluare (țeapă!) a testelor medicale făcute de ASEF București, pe numele Cehov Alexandru (deh, am mințit, aia e!)

Talon de evaluare (țeapă!) a testelor medicale făcute de ASEF București, pe numele Cehov Alexandru (deh, am mințit, aia e!)

10 Comentarii

  1. Mihai Todor 24 mai 2011 la 19:27 - Raspunde

    – Greutatea?
    – 102

    Ai 102 kile??? WTF dude? 😐 Gata, se confisca tortu’!

    “carte care să trateze sarcina cu ceai” – Stai sa vad daca am inteles bine: exista o carte care iti spune ce fel de ceai trebuie sa bei ca sa faci un avort???

    • Robin Molnar 24 mai 2011 la 19:42 - Raspunde

      102 kile din 104,5 la Paște, so relax. De fapt, azi am chiar 101. Vizavi de cartea aia e, de fapt, despre cum să slăbești în timpul și după sarcină, imediat după.

      • Mihai Todor 24 mai 2011 la 22:13 - Raspunde

        Aha, pai, in acest caz, cred ca trebuia sa cumperi acea carte, ca poate te ajuta =))

  2. TNH 24 mai 2011 la 19:30 - Raspunde

    Asta seamănă cu țeapa de la Promiod.

    • Robin Molnar 24 mai 2011 la 20:16 - Raspunde

      N-o știu. Ce fel de țeapă?

      • TNH 25 mai 2011 la 16:43 - Raspunde

        Promiod e un medicament minune sau supliment alimentar (nu mai știu exact) care se vinde pe la diverse prezentări ținute în acest scop, în săli închiriate din fiecare oraș. Acest preparat e prezentat ca tratament pentru o grămadă de boli, de la diabet, artrită și reumatism până la ce vrei tu, dar din păcate pe niciun pliant și în niciun loc nu e prezentat numele producătorului, nici rezultatele tratamentelor (vindecare sau ameliorare?), nu este avizat de Ministerul Sănătății, iar în ziare locale au apărut articole despre el, articole ce erau de fapt textul de pe pliantele prin care își făceau reclamă. Bineînțeles că nu erau marcate ca publicitate, ci erau prezentate ca știri, descoperiri medicale.

        Partea proastă e că segmentul de piață către care țintesc cei care vând Promiod sunt bătrânii, bătrâni care nu se poate să nu aibă cel puțin o boală din cele menționate în pliant. Din păcate, pensionarii nu prea se pricep la a deosebi șarlataniile de lucrurile legitime și uite așa rămân și cu banii dați, și nevindecați.

        P.S. Textul din pliantul pe care l-am găsit în cutia de poștă era plin de greșeli gramaticale și de exprimare, de zici că era scris de țigani maneliști analfabeți.

        • Robin Molnar 25 mai 2011 la 21:43 - Raspunde

          Aha, parcă am văzut și la mine în poștă așa ceva!

  3. ocsike 24 mai 2011 la 19:37 - Raspunde

    Ăştia îs ca ăia cu ochii care vin la noi la firmă. Anu trecut mi-u făcut analize şi nu le-am zis ce fac. Mi-au zis că nu am probleme. Am râs şi am zis ce meserie am . S-au mirat. Anul ăsta au revenit, da cred că aveau datele de anu trecut, şi mi-au dat că am nevoie de nu ştiu ce ochelari antireflexie cu o mică dioptrie, şi că sa fac comandă.
    Le-am mulţumit frumos şi le-am zis că o să refac analizele înainte de a-mi face ochelari.

    • Robin Molnar 24 mai 2011 la 20:19 - Raspunde

      Țeapă, clar. Am auzit că umblă ăștia pe la firme.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.