Casa Tudor – Carnea din Jurassic Park
În seara zilei de 2 Septembrie a.c., numitul Dumneavoastră subsemnat blogger muncitor și devreme acasă își făcea rondul uzual de lăsat cărămida de bani la Kaufland pe te miri ce prostii…
No, cum mă învârteam eu pe acolo, la un moment dat, în mod mod electro-magnetic privirea îmi este atrasă ca fierul de bobina magnetizată de un produs de undeva de sus de pe raftul cu cărneturi delicios-injectate cu chimicale, produsul cu pricina fiind „Bucăți la garniță” de la Casa Tudor.
Pfuai, ce m-a răscolit asta. N-am mai mâncat carne la garniță cred că din 1998. Oricum, mileniul ăsta n-am mâncat. De fapt, nici nu cred că eram major când am mâncat ultima dată carne sau cârnați prăjiți la garniță.
Vă dați seama, sunt sclavul propriilor mele emoții și, sentimental fiind pe deasupra, țineam să-mi remediez neșansa de a nu mă bucura cum trebuie de delicioasele preparate tradiționale!
Așa că-mi iau. Am dat douăzeci și ceva de lei pe o pungă ce conținea, vizibil, doi cârnați și o bucată de carne, în untură din aia albă și delicioasă, numai bună de mâncat cu roșii și cu brânză, numai bună de întins pe pâinea prăjită, cu usturoi, și alte asemenea rețete tradiționale delicioase.
Întrucât îmi pregătisem, deja, meniul de cină, am stabilit de comun acord cu personalitățile mele multiple că doar a doua zi, la cină, vom începe bunătățile de la garniță că, vorba aia, nu se întâmplă în fiecare deceniu să mă alint cu așa ceva.
No, a doua zi pe seară, ambalajul fiind o folie de pungă groasă, îl găuresc numai un pic și încep să „masez” punga pentru a scoate din ea dulcea untură delicioasă. Firește, o întind pe pâine, cu brânză telemea proaspătă și, vă jur, eram în al nouălea cer. Pur și simplu, nici untură de-asta n-am mai mâncat de nu mai țin minte când, cred că tot deceniul trecut, deci vă dați seama ce poftă îmi era.
Mănânc o feliuță, două, trei cu pâine Savoria Bio4 Corn, o pâine ecologică tot din Kaufland, așa după care, cum masam eu ambalajul să mai scot un pic de untură din el, pe pâine îmi ajunge o bucată de carne. Perfect, îmi zic, o să începem să ne înduioșăm cu așa bunătăți, câte un pic, câte un pic, câte un pic.
Eh, și cum mușc din felia de pâine, nimeresc și carnea. Sau, am mușcat în așa fel încât să nimeresc și carnea. Și, Doamne, ce gust avea! Vă jur, carnea era putrezită! Nu era stricată sau ceva, era de-a dreptul putrezită, lucru care m-a făcut să o scot afară cu forța, de la jumătatea gâtului, printre lacrimi de dezgust.
Pfuai, eram extrem de oripilat și de dezgustat și chiar nu înțelegeam ce se întâmplă. Untura era bună, dar carnea era ca naiba. Horror. Evident nu se putea mânca. Și nu numai că nu se putea mânca, dar am desfăcut punga crestând-o cu cuțitul, și vă jur, carnea era putrezită.
OK, avea un aspect cât de cât normal, cel puțin aparent, de la stratul în untură cred, însă carnea mirosea pestilențial, absolut îngrozitor, lucru care m-a îngrețoșat până peste poate, care m-a revoltat și m-a făcut să borăsc ceva de speriat.
Ultra-intrigat de pățania asta, știind că miroase a articol necurat pe blog, am parfumat atmosfera, ca să nu leșin, și am scos într-o tigaie tot ce era în ambalajul ăla: doi cârnați imposibil de mâncat, cu bucățile de slănină crudă cât degetul meu mare, și un maldăr de fâșii de șuncă și alte sortimente de carne crudă… În untură. Neprăjite.
Țin să menționez că produsul nu era expirat (urma să expire în 9 Septembrie), dar nici nu era comestibil. Și mai țin să precizez că am trecut pe acolo zilele trecute, și nu mai era decât un singur astfel de produs, ceea ce înseamnă că fie au retras un întreg lot, fie au mușcat-o și alții.
De aceea zic, ăștia au ambalat carne putrezită din Jurassic Park și au acoperit-o cu untură ca să nu împrăștie mirosul, sau pe acolo. Sau no, poate nu era putrezită, poate așa are gustul carnea de mamut proaspăt dezgropat în Siberia. Cine știe? Poate șunca aia pestilențială o fost de porcul lui Burebista, de acea avea gustul respectiv.
No, țin să-i urez de holeră, ciumă bubonică și icter albastru aceluia care a făcut mâncarea asta scumpă și extrem de proastă, de nici câinii n-au mâncat-o când am aruncat-o la gunoi.
Totuși, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva ăștia de la Kaufland n-au pe nimeni care să verifice, din când în când, marfa. Adică, mie mi se pare inadmisibil. Chiar când am trecut pe la ei am vrut să fac o reclamație, și am primit o fisă cu o foaie să sun nu știu unde.
Voi suna, da.
P.S. Vă jur că nu am exagerat cu nimic. Am mâncat, am simțit gustul cărnii, am început să alerg prin casă, borând și lăcrimând și înjurând și două zile eram lemn de dezgust, de aproape că n-am putut să mănânc.
P.P.S. I-am sunat să-i întreb de ce produsul încă mai era la raft.
2 septembrie? Patru zile mai tarziu, pe 6 septembrie, eu imi luam briose cu mucegai de la Cora.
6 septembrie ? Doua zile mai tarziu, pe 8 septembrie m-am lacomit in Billa la niste wafe cu sticker rosu „50% reducere la casa din pretul de raft”. Ce teapa ! Aveau gust pe jumatate de ou stricat, pe jumatate de ou ars. Al naibii sa fie care o mai lua wafe made in Romania. Tot mai bune sunt alea olandeze de la Penny.
Mamă ce bune sunt wafele cu cremă de ciocolată! 😀 Desigur, nu stricate.
Serios? 😆 O fi septembrie luna produselor stricate in marele magazine…
Daca era la misto, ce-am patit eu nu era. Chiar am luat briose cu mucegai 😐
Nu era la misto, bineinteles ca pe langa povestile voastre horror a mea e apa de ploaie. Aaaa … paarca ordata tare demult, am luat tot de prin Billa niste peste congelat, da’ cu viermi. Cred ca ar fi interesanta o leapsa gen „ce ai luat, cand ai luat ceva stricat din supermarket” 😉
Bună ideea ta!
Este luna promoțiilor la produsele expirate.
Briosele mele nici macar nu erau la promotie. Nu ca asta ar fi un lucru rau, din moment ce mi-au dat inapoi de doua ori suma pe care am dat-o pe ele…
Sa ne tii la curent cu ce o sa fie maine, desi… dupa creierul meu, a trecut cam mult timp si ar putea sa-ti bage placa aia cum ca e din vina ta ca n-ai tinut carnea in conditii corespunzatoare 🙁
S-a rezolvat. 😀
Aiii, cât de dezgustător! :((
Așa-ți tre’ mă. Tu ai greutatea ca să-ți permiți să mănânci untură? O să te faci de 200 de kile…
BTW, am impresia că, înainte de a mânca mizeria aia, tre’ pusă într-un ceaun la gătit, , asta pentru cine are stomacul să mănânce așa ceva… Nu scrie pe pungă cum se servește?
PS: Din curiozitate, cine ți-a răspuns la telefon și ce-a zis?
Dude, cum să gătesc carne putrezită?
Vizavi de întrebarea ta: merg mâine la ei cu ambalajul, o parte din produs (doar nu eram tâmpit să țin tot produsul în frigider) și bonul. Să vedem.
Dapăi poate nu ești tu la curent cu ultimele specialități în domeniul culinar. Știai că unii mănâncă așa ceva? 😀
Băi, deci mâncam, înțelegi? Mâncam. :(( Și mi-a trecut foamea. Și doar parcă simțeam că nu e rost de făcut click pe poză… :(( Deci cum să mănânci brânză cu viermi?
Măcar ai dat zoom la poză? 😀 =))
LE: Din pur sadism, am să înșir aici câteva detalii despre respectiva specialitate, în caz că le-ai trecut cu vederea:
=)) Normal că i-am dat zoom la poză…
Atunci să ai poftă 😉
Ești un drăguț, ce mai! =))
Pe 11 septembrie trezit din somn pe la ora 3.00 dupa-amiaza….m-am infipt in KFC fara sa ma pot abtine:))
Se întâmplă des să ai pofte? =))
Robin, cand ti se mai pune pofta de untura pe paine si carne la garnita, iti recomand sa tragi o fuga pana la Vila Trei Brazi din Predeal. Au acolo un ospatar angajat care se ocupa si de pus carne in untura la garnita, fiind o traditie la el in familie. Este un intreg procedeu. Si bunica mea face asa ceva dar la ea nu gasim oricand, se termina repede 🙂 La Trei brazi gasesti si la ora asta si buuuuuunaaaaaa. Si da, stiu ca se mananca intocmai, fara alte „gatiri”.
Colesterolul nu vine de la untura pe paine, ci de la alimentele foarte mult procesate sau prost pregatite.
Apropo, joi noaptea (15 spre 16 septembrie) am suferit prima mea toxi-infectie alimentara de la niste carnati sticks vidati de la Agrisol. Groaznic! Dar daca n-am murit atunci…mai am multe de trait :))
=)) Ce mi-e Cluj, ce mi-e Predeal? O aruncătură de meteorit…
:)) Ce nu face omu` pt o inspiratie de aer tare si o gura de carne la garnita?! 🙂 Macar sa uiti de experienta ingrozitoare. Haaai! Iei crocodilita cu tine si gustati raiul 🙂
Deh, aer curat știm și noi. 😀