Cerşetorii din Cluj

Poate nu m-am nimerit eu unde trebuie, poate eram îmbrăcat greşit sau ceva, dar am băgat de seamă că cerşetorii din Cluj au fost excesiv de insistenţi, lucru care m-a scos din sărite până peste poate!

Nici nu am început bine să îmi beau cafeaua că a şi venit o cerşetoare să mă bată la cap, cu puradelul aferent în braţe. De trei ori i-am spus că nu vreau să îi dau nimic, iar ea tot insista. Aşa că i-am spus, pe un ton extrem de răstit şi de iritat, să facă marş. M-a întrebat: de ce-i vorbesc aşa? I-am răspuns: pentru că nu pricepe cu vorba bună.

Începusem să mănânc, când o altă cerşetoare cu un copil în braţe se apropie de mine, din spate, şi-mi cere o mie de lei. I-am spus că nu vreau să îi dau şi că să mă lase în pace. Atunci şi-a băgat mâna la mine în farfurie şi mi-a zis să-i dau bucata de friptură pe care o atinsese. Pfuai, atunci mi-am ieşit din pepeni la modul barbar:

– Nu-ţi dau nimic!

– Daţi-mi bucata de friptură pe care am atins-o!

– Dă-te dracului (Doamne, iartă-mă)!

– De ce-mi vorbiţi aşa, domnu?

– Cum îţi permiţi tu să-ţi bagi mâna la mine-n farfurie? Marş mă nesimţito! Marş!

Pfuai, atâta nesmiţire m-a scos din sărite grav de tot şi puţin mai lipsea să mă ridic şi să-i lipesc una peste bot, exploatatoarea naibii (de copii)! Cică ea îmi strică mie masa de prânz şi tot eu sunt ăla rău! Pfuai, deja scoteam flăcări pe năroi, nu altceva. Sincer, i-am vorbit pe un ton atât de tăios şi de rece, dur şi clar încât ceilalţi se uitau la mine, dar mi se rupea de ei. Nesimţita intră în restaurant şi este scoasă afară, aproape instantaneu, de un tip de la BGS Security. Pe mine nu mă consola cu nimic, deja mă ofticasem prea tare.

Nici nu trece bine faza asta că un copil apare pe lângă mine. Era grăsuţ şi destul de bine îmbrăcat.

– Domnu, îmi daţi şi mie o mie de lei?

– Nu.

– Hai vă rog!

– Am zis nu!

– Dar biscuitele de la cafea mi-l daţi?

– Da, ăla da.

Peste încă vreo cinci minute, apare un tip, pe la vreo 55 – 60 de ani:

– Bună ziua, domnu.

– Bună.

– [Cu mâna tremurândă, în sevraj alcoolic.] Domnu, îmi daţi şi mie câţiva lei pe cheia asta, să merg şi eu acasă?

– Nu. N-am ce face cu ea.

În tren, altă fază, dar mai discretă. Stăteam liniştit într-un compartiment, cu uşa deschisă, că nu-s chiar antisocial. Şi, la un moment dat, după oprirea în gara Cluj Est, pe culoar apare o ţigăncuşă prost îmbrăcată, cu un ţânc în braţe:

– [Pe un ton şovăielnic.] Nu vă supăraţi, dmnu, se poate să stăm şi noi aici?

– [Pe un ton deschis şi prietenos.] Da, desigur. Luaţi loc.

Se uita la mine de parcă eram un om mare, mai mare decât era ea obişnuită. Într-un fel asta mă flata. Într-un alt fel speram să trimită, prin puterea exemplului, ţâncul la şcoală.

– Nu ştiţi, trenul acesta opreşte şi la Apahida?

– Îmi pare rău, nu ştiu.

La următoarea oprire se urcă un tip, destul de bine îmbrăcat şi o întreabă dacă ţâncul este al ei. Nu-i răspunde. O întreabă unde merge iar ea îi răspunde că nu este treaba dumnealui. Acesta se ridică şi pleacă, revenind peste câteva minute.

– Nu-l interesează pe dânsul unde mergem noi.

– Mi se pare corect.

– Ştiţi, copilul nu este al meu (destul de probabil, ţinând cont că era blond iar ea brunetă) ci al fratelui meu, care este la spital, în comă, fiindcă l-a călcat o maşină.

– Nasol. Îmi pare rău. Însănătoşire grabnică.

– Nu ştie nimic de el…

Conversaţia era banală şi civilizată, nu am ce comenta. Interesant este că a venit naşul, ea a vrut să îi dea unul sau doi lei, dar acesta nu i-a luat ci i-a dat ceva foaie pe care a bifat ceva, nu am înţeles ce. La Apahida aceasta a coborât, fiind aşteptată de un tip ce şedea lejer şi comod pe nişte scări. I-a dat raportul cu ce a cules de prin oraş (două plase mari cu mâncare, etc) şi a plecat, el urmând-o după câteva minute.

Ea s-ar fi aşteptat, probabil, să-i dau ceva. N-aveam ce, că m-am gândit, iar bani nu-i dau, ca să nu încurajez exploatarea mai departe a copilului. Fundamental, cred că am făcut lucrul cel bun, deşi mi-a fost greu, privind ţâncul cel desculţ, cu o geacă, doar, pe el, care-i venea mai mare decât un palton.

Interesant este că, înainte de a ieşi din compartiment, mi-a spus:

– Vă mulţumesc.

– N-aveţi pentru ce!

N-am înţeles de ce mi-a mulţumit. Oricum, trebuie făcut ceva în privinţa asta, ceva major şi eficient! Nu se poate să stai la masă şi să te deranjeze cerşetorii că aşa vor ei ă trăiască, fără muncă! Nu accept, nu tolerez, nu cotizez la susţinerea acestui mod de viaţă.

9 Comentarii

  1. puiu 01 octombrie 2009 la 20:17 - Raspunde

    Concluzia (adaptată \’înţelept\’ de mine): ai noştri (adică cerşetorii din Galaţi ) îs mai cuminţi şi mai şterşi decât cei din Cluj :whistle: Desigur, şi \’caşul\’ e mai consistent acolo B)
    Probabil, \’ai mei\’ bruneţi dezmembrează conştiincioşi combinatu\’ :whistle: Până la urmă, bănuiesc că tot fierul vechi e mai profitabil :s

    • Robin Molnar 01 octombrie 2009 la 20:22 - Raspunde

      😆 Ai dreptate. De aia sunt mai înfigăreţi ăia din Cluj, fiindcă n-au un combinat de dezmembrat (are şi un pic de rimă). 😆

  2. puiu 01 octombrie 2009 la 20:33 - Raspunde

    Combinat de dezmembrat,
    Sidex-ul, un program ratat (de stat)
    Mitallu s-a dovedit un big rahat!
    O fost cam mult vandalizat!
    Merge? :whistle:

  3. Mihai Todor 02 octombrie 2009 la 21:30 - Raspunde

    "poate eram îmbrăcat greşit sau ceva" – Pai tu te lăudai că erai îmbrăcat la 4 ace… 😛

    Apropo de faza cu atinsul mâncării, oricât de drăguță era gagica care te-a servit, eu aș fi chemat-o instant acolo și i-aș fi spus să îmi aducă altă farfurie sau să îl cheme pe șefu\’, până nu sun la OPC. Chiar îmi povestea o prietenă cum s-a ales cu niște flegmol pe prăjitură la o fază similară pe terasa unei cofetării. Oricât de neputincioși ar fi chelnerițele / chelnerii, patronul trebuie să se asigure că așa ceva nu se întâmplă, sau să plătească amenda. Din moment ce erau și băieții de la BGS pe acolo, singura problemă este lipsa de interes și de respect față de clienți, iar restaurante de genul ăsta merită să dea faliment, alături de cele care nu sunt în stare să asigure condițiile necesare de igienă.

    Nu este datoria mea, client fiind, să îmi păzesc mâncarea, că doar suntem oameni, nu hiene. Bine, când e vorba de țigani, am unele îndoieli. (Am ajuns să fiu și rasist în seara asta, da\’ ai atins un subiect care mă scoate din sărite)

    • Robin Molnar 03 octombrie 2009 la 03:03 - Raspunde

      :s La faza asta BGS e de vină, că ei asigură paza perimetrului. Domnişoara era singură la servire, curăţirea meselor, etc. :s

  4. Molnar Bianca Andreea 01 februarie 2010 la 01:52 - Raspunde

    Mie nu mi-e mila de ei!Nu le dau nimic niciodata!

    LA MOARTE CU EI! :kawaii:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.