CNA a interzis reclamele pe tema Roșia Montană

De dragul exercițiului logic, să presupunem că CNA a acționat cu bună credință și că a interzis o reclamă mincinoasă. Ce urmează? Să interzică toate reclamele mincinoase?

Adică, pe bune, se vor scoate emisiunile de tip teleshopping din grilă, se vor scoate reclamele la oferte cu steluțe mici la fundul pliantului, sau cum?

Dintr-o dată, reclamele de la noi vor deveni oneste?

Nu, desigur că nu:

CNA a considerat că exploatarea cu cianură este o metodă care dăunează sănătăţii şi siguranţei populaţiei.

Cu implicația că:

După analiza raportului de monitorizare, întocmit de direcţia de specialitate, Consiliul a constatat că la derularea acestei campanii, radiodifuzorii nu au respectat prevederi Legea audiovizualului, conform cărora „Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: (…) f) să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei; g) să nu stimuleze comportamente dăunătoare mediului”.

De asemenea, CNA a constatat că au fost încălcate dispoziţii din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, respectiv: „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale” și „Sunt interzise publicitatea şi teleshoppingul în care se utilizează practici comerciale înşelătoare sau practici comerciale agresive”.

Digi24

Ceea ce este extrem, extrem de abuziv, pentru că CNA își dă cu părerea într-o chestiune ce ține de inginerie.

Dar, na, de la un stat condus de bolșevici și cu o largă participare comunistoidă, cam la ce poți să te aștepți?

În curând se vor interzice la televizor toate opiniile divergente față de opinia majorității, dacă nu cumva – prin acest exemplu – asta se întâmplă deja.

P.S. Apropo de protecția minorilor și a mediului: n-ar trebui interzise reclamele la telefonie mobilă (copii) și combustibili (Petrom, OMV)? Că turismul afectează mediul. Și agricultura. Și imobiliarele. Și întreg restul activităților umane.

De aceea și spun, interzicerea spoturilor RMGC este o măsură abuzivă, pentru că CNA nu urmărește scopurile declarate, ne-interzicând reclamele care care sub incidența acelorași principii. Or, ce fel de stat este acela care interzice reclamele la proiecte care nu-i sunt pe plac? Dacă mâine decide că nu-i mai place democrația?

Mie mi se pare că s-a creat un precedent periculos și un abuz impardonabil.

6 Comentarii

  1. TNH 16 octombrie 2013 la 20:44 - Raspunde

    Eu zic că au interzis reclamele pentru că e un subiect controversat.

  2. Manuel 17 octombrie 2013 la 09:42 - Raspunde

    Le-a interzis pt ca minteau ca aduc 4 miliarde. In ce sens? Cand zici ca aduci asta inseamna investitie directa pe cand aia 4 miliarde is investitii, o mica parte, plus taxe si altele. In modul in care au fost facute este o minciuna si omisiune.

    Stiu ca sustii exploatarea de acolo cu tot cu cianuri (eu nu sunt de acord cu ce e acolo), dar ce zici de faptul ca la o zi dupa ce seful Institutului Geologic zice ca nu e de acord este demis din functie? Sau de proiectul de lege care e abuziv? Tu chiar crezi ca vor fi toate roz, chiar si inginereste vorbind?

    Sunt tot felul de chestii care puse cap la cap sunt suspecte. Daca tot zici ca e un proiect ok dupa ce citesti o serie de lucruri, de la raportul facut de RMGC, la istoria investitorilor in alte tari, la comportamentul politicienilor si la proiectul de lege total ciudat, atunci nu stiu ce sa mai zic.

  3. Mihai Todor 18 octombrie 2013 la 00:06 - Raspunde

    Mai bine. M-am cam săturat să aud de subiectul ăsta. Dacă tace TeVe-ul, poate se calmează și internetul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.