Cristian Tănase, creștinopat

Cristi Tănase este un fel de artist. Nu i-aș zice chiar poet, nici eu nu sunt poet, dar nici el nu este chiar artist. Și chiar este un caz patologic interesant prin aceea că este semidoct, scrie corect gramatical dar crede în supranatural și aplică tactici fasciste.

Cristian Tănase invitând lumea sa raporteze pagina lui Isus (cel ateu) de pe Facebook

Cristian Tănase invitând lumea sa raporteze pagina lui Isus (cel ateu) de pe Facebook

Amu, niciuna dintre calitățile enumerate mai sus nu-l califică automat  să primească un articol din partea mea. Ce-l califică, în schimb, este creștinopatia isterică de care suferă, îndrumându-i și pe alții să raporteze pagina lui Isus la Facebook, ca fiind insultătoare la adresa creștinătății ortodoxe, exact cum fac ăia de-și fac necesitățile în public și care numaidecât sar să omoare oameni, dacă se leagă cineva de cartea lor cea sfântă.

Poate aș fi trecut și peste asta, dacă omul n-ar avea o colaborare fructuoasă cu Asociația Tinerilor pentru România.

Aici mă irit, pentru că vorbim de o atitudine a unui președinte de ONG, care președinte de ONG este cel puțin incorectă, pentru că se manifestă prin suprimarea libertății de exprimare a unor oameni.

Cine are nevoie, deci, de un președinte fascist la un ONG care lucrează cu tinerii? Ca să ce? Să abuzeze de condiția vulnerabilă a unor tineri cu nevoi pentru a-i spăla pe creier să acționeze într-o manieră dubioasă?

Cu ce se deosebește el de preoții care în perioada interbelică adunau orfanii de pe stradă spre a-i educa în sensul Mișcării Legionare care a omorât atâția și atâția oameni nevinovați, inclusiv unul dintre cei mai buni prim miniștri pe care i-a avut România, pe marele I.G. Duca?

Păi de aia ajuți oameni, ca să-i nenorocești? Nu, mai bine, îi lași în pace?

Dragă Cristian Tănase,

Cristian Tănase, cu un citat - Dacă vrei să fii respectat, fă lucruri demne de respect

Cristian Tănase, cu un citat – Dacă vrei să fii respectat, fă lucruri demne de respect

Înțeleg că atât te duce bibilica, să dai citate din Nae Lăzărescu sau Mihai Morar. E OK, nu toți trebuie să fim academicieni fini, nu asta îți reproșez. Îți reproșez, în schimb, ipocrizia din citatul următor: dacă vrei să fii respectat, fă lucruri demne de respect.

Păi este demnă de respect atitudinea de a le interzice altora libera asociere și libera exprimare și libertatea de credință și necredință stipulată în Constituție și în Cartea Drepturilor Omului?

Acesta este respectul pe care-l vrei? Atunci de ce îl interzici altora?

Și încă ceva, dragă Cristian Tănase din Constanța, președintele Asociației Tinerilor pentru România. Vezi că momentan ești într-un stat cvasi-islamist, unde creștinoizii ca tine sunt omorâți cu pietre de către extremiștii de teapa ta, că așa sunteți voi, vă dați în cap unii – altora, care are cel mai sexos prieten invizibil.

Ce zici de asta? Dacă ai fi judecat de ăia cu aceeași măsură cu care ne judeci tu pe noi, în cinci minute ai fi linșat în piața publică, amice.

De asta și spun că ești dus cu pluta, pentru că nu vezi cine și ce ai fi, dacă și alții te-ar judeca pe tine cu aceeași măsură cu care îi judeci și tu pe ei.

Și încă ceva, “M-am trezit in ’88 cu dunare-an ochi si leul zodie, nebunatic nevoie mare.” nu se scrie așa, mai încearcă și nu în ultimul rând, dacă crezi în Chtulu, Puiu și Fantoma Străvezie dar crezi și-n zodiac, spune-mi cum se împacă liberul arbitru cu soarta și dorința divină (?).

În fine, să-ți fie rușine, bă! Ești un fascist, extremist și un pumn în gura societății și n-avem nevoie de oameni ca tine, pentru că ultimul lucru de care România are nevoie este extremismul religios.

Hai sictir.

4 Comentarii

  1. Nautilus 30 ianuarie 2014 la 11:35 - Raspunde

    Încă n-a aplicat tactici fasciste.

    O tactică fascistă înseamnă bâtă în cap sau cuţit în spate, noaptea, pe stradă. Cu puţin efort, glonte de 9x19mm, tot noaptea. Exemplu: Noaptea Cuţitelor Lungi.

    Ori bâta şi toporaşul în cap sunt mai degrabă obiceiuri ţărăneşti de prin judeţul Vaslui, unde se bătătoreşte poteca prin zăpadă între cârciumă şi biserică, iar cuţitul în spate e o specialitate a unor cartiere bucureştene. Cartiere din acelea în care se bătătoreşte poteca prin zăpadă între magazinul care vinde vodca pe caiet şi biserică.

    Deci Ţăranul şi Muncitorul, cei doi super-eroi ai comunismului, sunt mai creştinopaţi şi mai fascişti decât hartistu’ nostru, fiindcă ei nu ezită să folosească instrumentele chirurgicale mai sus pomenite. Ceea ce e un paradox.

    PS Azi e 30 ianuarie 😛

    • Robin Molnar 30 ianuarie 2014 la 11:49 - Raspunde

      Da, până să citesc ce-ai scris, am crezut că-i fascist. Acum m-am lămurit că nu este. Adică, sper că nu este, să nu mă trezesc cu un aliaj de Fe, Si și C în gât.

      Nu știu ce-i azi. Ziua înscăunării lui Hitler, sau la ce te referi?

  2. Nautilus 30 ianuarie 2014 la 14:43 - Raspunde

    Păi ei nu prea îi spuneau aşa, adică înscăunare (“Einsetzung”), ci “înhăţarea puterii” (“Machtergreifung”).

    De parcă puterea era un obiect pe care l-au luat în braţe şi au fugit cu el.

    • Robin Molnar 30 ianuarie 2014 la 16:38 - Raspunde

      Cam are sens. Că dacă-l prostești pe unul să-ți împrumute ceva ce nu ți se cuvine, se cheamă înșelăciune, adică însușirea în mod incorect, adică furtul, adică înhățarea puterii.

      Logic.

      Cum de nu m-am gândit la asta mai de dinainte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.