[streche în DEX, aici cu sensul de nelinişte]. Tot de Luni. Veneam de la Deva. Eram relaxat şi obosit  totodată, din cauza căldurii de care vă spuneam. Eram în maşină pe al doilea rând de locuri, pe mijloc. Cât de cât vedeam drumul şi tot.

După comuna Baru, în sensul de mers spre Petroşani, drumul începe să urce (pentru că Valea Jiului este mai sus decât Valea Haţegului). Şoferul bănuiesc că avea ceva treabă că începuse să facă depăşiri, deşi oamenii mergeau regulamentar, ţinând cont de condiţiile de trafic (segmente de drum în lucru, semafoare, drum îngustat pe porţiuni, curbe cu vizibilitate redusă, etc).

La un moment dat îl văd pe dobitoc cum se bagă cu vehiculul de 3,5 tone şi plin de oameni în depăşirea unei berline mov, pe pantă în sus, la capătul ei fiind o curbă periculoasă la stânga (datorate lipsei vizibilităţii). Şi îl văd cum pune maşina pe contrasens şi îi dă gaz. Depăşirea are loc încet.  Cu botul dubiţei am trecut deja cu un metru – doi faţă de bara berlinei mov pe care o depăşeam. În faţă, pe contrasens (adică unde eram noi) apare un Ford verde, de prin 1997 – 1998.

Şoferul berlinei Ford intră în panică când ne vede şi începe să frâneze din ce în ce mai violent, semnalizând cu farurile. Ăla cu berlina mov (vişinie, nu contează) nu era atent şi nu a frânat. Sau poate că a fost atent dar nu a frânat ca să-i arate şoferului nostru cel dobitoc cât e el de ciumeg. Ăla cu Fordul aproape se oprise pe loc şi noi nu mai aveam timp să facem depăşirea.

Dobitocul care cică ne era şofer şi credea că transportă cartofi, nu oameni, schimbă viteza într-o treaptă inferioară (mă uitam la drum nu la schimbător, dar cred că i-a dat a doua) şi-i dă gaz la maxim. Vreau să spun că încă 50 de centimetri dacă mai lipseau noi făceam accident. Ăla cu maşina mov nu s-a dat mai în dreapta, ăla cu Ford-ul se băgase în bălării iar noi mergeam pe mijloc.

Am crezut că rămân acolo (ce centură, frate, te crezi în Germania?) şi-mi venea să mă ridic şi să-i f*t una după ceafă la şofer. Chiar vreau să trăiesc! Mi se rupe mie că el mai are treabă pe acasă. Mi-a sărit ţandăra când l-am auzit comentând:

– Bă, dar ăla cu maşina mov deloc nu s-ar fi dat la o parte…

Înjurând printre dinţi îmi venea să urlu:

– Bă-n pi**a mă-tii! Unde dreq te bagi în depăşire dacă ştii că e pantă abruptă, n-ai demaraj şi nici nu vezi nu ştiu cât? Păi bine mă, de noi trebuie să se îngrijească alţii, nu tu? Cine are volanul?

Vă spun sincer că m-am speriat foarte tare. Faptul că ăla cu Ford-ul a avut unde să se bage a fost noroc chior (acostamentul era un pic mai lat doar pe o porţiune de vreo doi metri şi s-a băgat acolo). Dacă era un TIR? Că nu avea cum să oprească duba în câţiva metri nici dacă vroia (este cam greu să opreşti un TIR pe pantă în jos dacă ai marfă în el, că poate să-ţi fugă remorca şi ari tot, deci nici să vrei nu poţi frâna violent). Înţeleg că viaţa lui suge la greu. Asta nu-i dă dreptul să o rişte şi pe a mea.

Da, încă sunt supărat. Parcă îmi vedeam moartea cu ochii şi regretam că nu am fost iubit mai mult. Sincer. Ăsta a fost ultimul meu gând (în prealabil mă gândisem la familie şi prieteni). Îmi vine să urlu!

Şoferul ăla de la ZMK SRL Petroşani poate să mă mângâie duios. Ştiu eu unde.