Când vei fi citit şi înţeles aceste rânduri probabil că va fi fost deja prea târziu pentru noi. Vezi tu? Noi vom fi fost ca un fel de tren cu aburi ce mergea într-un fel de călătorie secretă şi nebună, pe o rută imposibil de explicat celorlalţi.

Am fi fost, pe rând, locomotivă şi vagon. Şi simţeam că va fi venit iarăşi timpul să încerc să te trag cu toată puterea mea pe o rută cât mai lină şi mai rapidă spre fericirea ta, care mă va fi exclus mereu. Şi o voi fi făcut-o şi pe asta.

Probabil vei fi realizat deja că aburul meu se va fi oprit, iar mecanicul şi locomotiva vor fi staţionat pe înserat într-o gară pustie. Iar acel amurg de toamnă va fi fost, din păcate, unul prea dureros, ca rupt dintr-un film prost, pentru că mecanicul şi locomotiva sa se vor fi oprit. Eu voi fi coborât din ea, te voi fi privit cu drag, ca pentru ultima dată, îmi voi fi ascuns ochii trişti pentru ultima dată şi, cu un glas în van menit să mascheze tremurul interior, îţi voi fi spus: "Cobor aici.".

Nu pot decât să sper că vei fi înţeles, până acum, că te-am tras cu toată puterea şi priceperea mea şi că voi fi încercat să nu fi fost o povară prea grea când mi-ai fi fost locomotivă. Nu voi fi ştiut cât am reuşit şi cât nu, la fel cu nu voi fi ştiut cât am reuşit să te fac să fi văzut că în ciuda a ceea ce voi fi simţit prea adesea, fericirea ta va fi fost mereu pe primul loc, chiar şi când această fericire a ta te va fi otrăvit. Chiar şi când fericirea ta îmi va fi amputat părţi grele din suflet, ca într-un fel de operaţie fără anestezic. Şi întotdeauna mă va fi durut.

Nu-mi vei fi putut cere să fac mai mult decât atât. Nu-mi vei fi putut cere să te văd urmărindu-ţi fantasmele în locuri greşite, cu oameni greşiţi, cu gesturi greşite. Vei fi ştiut, dacă ţi-ar fi păsat vreodată cu adevărat, că mă va fi durut prea tare. Urcuşul va fi fost mult mai greu, garnitura va fi încetinit şi, pe alocuri, chiar se va fi oprit pe şinele strâmbe şi ruginite. Voi mai fi pus nişte cărbune pe foc, voi mai fi aşteptat şi, printr-o sforţare imensă, voi fi plecat iarăşi de pe loc, chiar dacă destinaţia ta îmi va fi făcut foarte mult rău şi chiar dacă această sforţare îmi va fi stricat mecanismele ce uneori se vor fi rupt în mine.

Probabil că vei fi aflat deja că aceste mecanisme se vor fi stricat, că vatmanul va fi fost obosit şi va fi avut nevoie de o locomotivă nouă care să-l fi dus pe drumuri mai line, spre orizonturi dacă nu la fel de frumoase, măcar interesante. Iar eu voi fi fost şi vatmanul şi locomotiva, şi durerea dar şi antidotul, şi orizontul dar şi drumul lăsat în urmă.

Probabil vei fi înţeles deja toate acestea atunci când mă vei fi privit coborând şi, cu spatele la tine, mă voi fi îndepărtat de acest peron trist ascultând cum, în spatele meu, altcineva îşi va fi montat locomotiva proprie cu care să te tragă spre zări străine de mine, de ruta mea.

Cred sincer că noi vom fi fost doi oameni care s-au fi iubit sincer, în moduri diferite faţă de ceea ce va fi avut fiecare nevoie. Şi deşi voi fi ştiut că vom fi văzut orizonturi întregi şi încă neexplorate de altcineva, noi vom fi fost de mult îndepărtaţi. Pentru că voi fi fost obosit să alerg înspre orizonturi mereu noi ce vor fi devenit din ce în ce mai dureroase.

Vocea ta va fi devenit cântul unui înger furios. Chipul tău va fi devenit soare. Mâna ta va fi devenit cătuşă. De aceea, de multe ori respiraţia îmi va fi devenit imposibilă, orice atingere va fi devenit o plagă deschisă, dureroasă şi adâncă iar fără respiraţie însăşi viaţa mea va fi fost imposibilă. Şi va fi fost ciudat, pentru că tu vei fi fost viaţa mea la fel cum o locomotivă fără vagoane nu este un tren.

În amurgul slab luminat tu vei fi privit pentru ultima dată această locomotivă veche, ruginită şi lentă şi probabil că vei fi regretat. Însă toate aceste regrete nu-şi vor fi avut rostul. Vom fi văzut multe orizonturi noi împreună, vom fi trăit multe lucruri noi, dar noi nu vom fi văzut niciodată esenţialul şi oricât voi fi încercat să-l văd eu şi pentru tine, nu voi fi putut. Pentru că fiecare va fi văzut altfel lucrurile, vorba lui Octavian Paler.

Nu voi fi ştiut multe chestii, dar voi fi ştiut, la fel cum ştiam mereu, că floarea ce va fi crescut în mine dealungul vremii mă va fi otrăvit, la un moment dat. Iar floarea aceea va fi fost cea mai pură, cea mai sinceră şi totodată cea mai altruistă iubire. Şi da, îţi voi fi spus că te voi fi iubit dar nu voi fi putut să-ţi  spun că te voi fi iubit prea mult, până dincolo de limitele suportabilităţii.

Când vei fi privit înpoi, cu ochii minţii, la lucrurile pe care le voi fi ştiut, le voi fi simţit, de greşelile ce vor fi fost făcute, de alegerile ce vor fi fost făcute, de micile răutăţi şi, prea adesea, marele egoism ce va fi fost revelat precum şi de tot ceea ce va fi putut să distrugă ceva atât de frumos, sper că vei fi înţeles că deja mă va fi durut prea mult, prea tare, prea viu şi că nu voi fi vrut decât să nu mă mai doară. Şi voi fi regretat aceasta. Dar dintre două dureri eu voi fi ales-o pe cea mai mică, fiindcă, vezi tu, cu tine durerea îmi va fi fost mereu mai mare, mersul îmi va fi fost mereu mai anevoios iar eu voi fi ajuns să mă fi rătăcit de mine, de tine şi de ceea ce vom fi fost, odinioară, noi.

Paradoxal, chiar dacă atunci când vei fi citit aceste rânduri şi vei fi fost deja prea departe de mine, eu voi fi ştiut mereu unde eşti: "Nu eşti lângă mine" şi, deşi asta va fi durut deja enorm, mă va fi alinat pentru că, în furia ce o voi fi purtat-o în mine, nu te voi fi rănit, decât prin faptul că voi fi plecat de lângă tine. Or, crede-mă, dacă voi fi rămas, deja va fi fost şi mai dureros pentru ceea ce vom fi fost, odinioară, noi. Şi nu voi fi vrut niciodată să fi dezlănţuit dureri atroce, răutăţi şi ură. Nu cu tine. Nu mă voi fi răzbunat pe omul ce va fi fost pentru mine cel mai de preţ. Aceasta va fi fost alegerea mea, pentru că eu voi fi fost mereu cel pe care îl vei fi văzut cu anumiţi ochi. Şi aceasta cred că va fi fost şi alegerea ta pentru că ştiu că şi tu vei fi avut aceeaşi dramă. Durerea noastră va fi fost identică precum multe alte lucruri vor fi fost identice.

Deşi voi fi fost un om fundamental bun, nu voi fi fost niciodată ceea ce va fi trebuit, nu voi fi fost niciodată ceea ce îţi vei fi dorit să fiu eu, iar eu nu voi fi putut, blocat de emoţia ce mă va fi paralizat de multe ori. Noi vom fi fost doi oameni care s-au fi iubit sincer, în moduri diferite faţă de ceea ce va fi avut fiecare nevoie.

Când vei fi citit şi înţeles aceste rânduri probabil că îţi voi fi spus deja: "Cobor aici".

[Sper că nu am prea multe greşeli gramaticale. Am verificat de două ori, dar trăiesc cu impresia că sunt unele care îmi scapă.]

OC