Dumnezeul mă-tii!

[Titlul este foarte explicit, știu. Dar și resentimentele mele sunt foarte explicite.] Sunt profund dezgustat de o chestie. Un pastor cretin creștin al unei bisericuțe integriste (adică mai de grabă radicale) pe nume Terry Jones dintr-un sat de țărănoi inculți din sudul SUA a dat foc Coranului, după ce acesta a judecat și acuzat cartea respectivă de viol și omor și încă câte și mai câte.

Facem abstracție de lipsa separării funcțiilor din justiție, nenorocitul fiind și judecător și călău, cartea neavând un avocat. Bun, cică în numele amintirii lui 11 Septembrie 2001 și a justiției s-a făcut treaba asta.

OK, care justiție? Că n-a fost 11 Septembrie recent și doar peste o jumătate de an se împlinește un deceniu de când niște oameni nevinovați au fost executați. De cineva, dar nu vreau să mutăm polemica în partea aceea. OK? Care justiție? Aia pornită dintr-un act injust?

Dar să revin. Deci, un tip sfătuit de toată lumea face o boroboață care se lasă cu niște morți care, culmea, au fost de partea acelora care i-au spus nesimțitului să n-o facă. Adică ONU au fost și futu*i și cu morții decapitați sau împușcați. Iar pastorul, un om al Domnului cică, este nevinovat. Sau, mă rog, este vinovat că a ars o carte, nu că a instigat, indirect, la omor.

Așa că mă întreb: cine e mai vinovat? Ăia care trăiesc în Afganistan și care, din cauza condițiilor de lipsă a educației laice au fost nevoiți să se mulțumească cu o educație ecleziastică (adică religioasă) fiind, din acest punct de vedere, asemănători creștinilor din Cruciade? Sau un om al Domnului care trăiește într-o țară civilizată cu un bun sistem de educație și libertate care a făcut un gest extremist și intolerant la adresa a un miliard de oameni?

Trebuie, musai, să așteptăm judecata Domnului în acest caz? Și de ce preotul are acum protecția serviciilor secrete americane? Se mai justifică, oare, crimele în numele Domnului, indiferent de care ar fi acesta? Trebuie să fie Dumnezeu o cale de a canaliza ura? Cum rămâne cu iubirea aproapelui, fie el și diferit? Originea comună a acestor două religii nu poate forma fundamentul unei căi de mijloc? De când și până când un om decide care religie este aia bună și care nu?

P.S. Am zis că să nu ne enervăm în weekend.

P.P.S. Ideea titlului e asta:

Dumnezeul mamii lui și al lui de preot nu este și Dumnezeul meu. E doar al lui. Și al lui mă-sa.

P.P.P.S. Un editorial scris de Lelia Munteanu de la Gândul.

6 Comentarii

  1. Ana 04 aprilie 2011 la 14:33 - Raspunde

    Vezi si asta. Un babuin care a vrut atentie ca la circ…

  2. joita lucian 04 aprilie 2011 la 16:41 - Raspunde

    Religi a fost este si va fi un mijloc de manipulare a prostilor mai ales a ceor care nu a acces la educatie dar au la arme ….din pacate!

    • Robin Molnar 04 aprilie 2011 la 21:27 - Raspunde

      Oamenii care au nevoie de credință nu sunt musai proști.

  3. Dani 04 aprilie 2011 la 17:09 - Raspunde

    Merita acelasi tratament : sa i se dea foc sau si mai bine sa il trimita intr-o tara musulmana … se ocupa ei mai bine de el.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.