Am nişte prieteni care lucrează în sistemul de educaţie. Iar unul dintre ei a fost corector la Bacalaureat. Şi, aproape deprimat, mi-a spus cam ce a păţit el. Povestea se întâmplă într-un judeţ oarecare, un judeţ mic.

Ştiţi că la această sesiune de bacalaureat s-a intrat fără copiuţe, fără materiale inspiraţionale, etc. În general s-a mers pe copiatul unul de la altul, această tehnică antică de promovare a examenelor. Dar nu asta e relevant ci faptul că, teoretic, se merge în general pe ce ştii tu sau colegul de lângă tine.

Şi cam aşa s-a mers, cu mici excepţii. După cum spuneam, omul era corector la o materie oarecare. Şi la un moment dat îi sună telefonul. Răspunde:

– Bună ziua. X?

– Da.

– Sunt inspectorul şcolar general (pe judeţ, plm, nu am ţinut minte organigrama) Y.

– Vă salut.

– Mă, fii atent. Trebuie să ia 9 numerele (de înregistrare a lucrărilor): XXXX, YYYY, ZZZZ, CCCC, AAAA…

– Păi şi dacă nu ştiu de 9?

– Bă, tu vrei să zbori? Să nu uiţi că eşti nou în sistem şi că e vai de p*la ta.

Peste câteva ore îl sună directorul instituţiei unde activează:

– Bă, mâine la prima oră să te prezinţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

În birou intrau liniştiţi tot felul de piloşi, etc. Care mai de care mai ciumeg. El, umilit, trebuia să aştepte afară, că deh, e doar un amărât de cadru didactic. Cred că vă puteţi imagina continuarea.

Oare este aşa de greu să se verifice cine a fost sunat şi cine a sunat? Adică se cunosc numerele de telefon ale celor "de sus". Se cunosc şi cele ale celor "de jos". Să se verifice corectura făcută de cei ce au fost sunaţi. Şi să se anulez diplomele de bac luate "pe alte criterii". Morala prietenului meu a fost: "Peştele de la cap se împute". Şi aşa e.