No, omul mergea liniștit pe stradă, prin piața unui oraș reședință de județ de undeva din apropiere de Brad (ce virșli au ăia acolo, oioioi!), doar el, cu banii și gândurile lui. Să nu uite să-și ia mai multe roșii, își spunea, când un tip total necunoscut, cu un aer extrem de familiar se paropie de el și-i spune:

– Frățică, ce dor îmi era de tine! Ce mai faci?

Asta, în timp ce-l îmbrățișa, desigur. Ce-i drept, nu-l știa pe tip de nicăieri, dar no. În fin, trece faza, merge omul să-și roșii de-alea bune, de țară, ultima producție de seră de dinaintea sărbătorilor de iarnă. Numai că, atât la o strigare sumară cât și la una mai amănunțită, portofelul – aflat până atunci în buzunarul din spate – era absent.

Faza e reală.