Gândul se dă prin bărci găurite
Și citează Russia Today, care zice cam așa:
Datoria publică a Statelor Unite ale Americii a ajuns la 70.000 de miliarde de dolari, sumă de şase ori mai mare decât cea declarată oficial, potrivit unui studiu realizat de către un profesor de economie de la Universitatea din California, citat de Russia Today.
Și care continuă:
„Dacă aduni toate promisiunile care au fost făcute pentru cheltuieli, inclusiv cheltuielile legate de apărare, şi scazi toate taxele pe care te aștepți să le colectezi, diferența este de 211.000 de miliarde de dolari. Aceasta este prăpastia fiscală”, explică Kotlikoff.
211,000 de miliarde de dolari. De trei ori produsul intern brut al întregii planete. Doar de către SUA! Ăștia-s tâmpiți la cap, complet tâmpiți la cap, nici să vrei, nu ai de unde lua mai mulți bani decât sunt și decât se pot produce, nu ai cu produce scriptic datorii de 211,000,000,000,000 de dolari, că nu ai cu ce s-i acoperi și bate la ochi.
Orice țară are datorii, și este normal să aibă datorii, măcar prin prisma cumpărării de tehnologie pentru retehnologizare și pentru importuri de medicamente care nu se produc local. Bă, dar de cincisprezece ori produsul țării nu ai cum să-l ai decât, eventual, dacă te cheamă Zimbabwe și nu produci nimic.
211,000 de miliarde înseamnă că SUA s-a împrumutat cu câte 1,000 de miliarde de la 211 țări. Din cele 196 de țări care există în lume…
Nu, trebuie să fii complet infantil să crezi că SUA poate avea așa o datorie. Sau, cifra mai mică, 70,000 de miliarde de dolari. Moșule, dacă aduni toate economiile țărilor non-subdezvoltate, nu aduni atâția bani. Deci, serios, nu ai cum să stângi atâția bani, nici să vrei.
Hai să fim serioși și să nu mai credem toate lăturile publicate pe internet!
P.S. Dragă Corina Vârlan, la ce prostii scrii…
si din 2013 😀
Si pe mine m-a facut curios
http://www.forbes.com/sites/mikepatton/2015/04/24/national-debt-tops-18-trillion-guess-how-much-you-owe/
În 2013 eram și mai săraci…
De aia si zic, nici nu are cum sa fie ceva de actualitate
Pe Găndul ma refer, pe Forbes e din 2015, aprilie
Ăla de pe Forbes este corect, SUA are o datorie externă cam de 100% din PIB.
Nu ai vazut 102%
Din 2012 pana in 2015 tot pe acolo a ramas 102.2% – 102.6%
Dar e pe crestere estimarea pana in 2019, cu vreo 4 procente plus.
Asta depinde acum si de ce PIB vor avea
Chiar și-n termeni reali, o datorie de 100% nu este o problemă.
Să zicem că eu am salariul X pe an. și-mi iau o casă care valorează 3X, printr-un credit pe 30 de ani. Din start, datoria mea, relativ față de PIB-ul meu, este de 300%. Asta nu înseamnă că sunt în groapă, ci am am investit.
Așa și SUA, au datorii, dar nu ca să plătească pensii și salarii, ci ca să genereze creștere economică.
Si cred ca e cam riscant sa raportezi datoriile la PIB, fiindcă o mare parte din boom-ul ala de 5 % care a dus la creșterea PIB-ului se datorează sectorului militar, vânzărilor de armament si dotărilor cu armament pentru armata, numai anul trecut s-a alocat un buget mai mare decât Rusia, Ucraina şi România la un loc.
Daca cade biznisu cu armamentul si dotările/vânzările de armament, nu e de bine, trebuie cumva sa echilibreze acum cu afaceri sustenabile în economie.
De fapt, chiar corect să-l calculezi ca procent din PIB, pentru că bugetul armatei SUA merge, în principal, către industria de omor (nu i-aș zice musai de apărare), care are milioane de angajați bine plătiți și contracte cu mii de companii private, care generează alte locuri de muncă.
Armata SUA este o mașinărie odioasă de făcut bani.
Pai si cât o sa meargă asta cu armata
Pe termen scurt e loc, o sa mai vanda acum niște transe bunicele pe la ucraineni, si pe la polonezi si la noi,cu dotări, avioane, alea lea.. in fine e loc acum ptr industria de armament.
Dar ce se aplica si la chinezi se aplica si lor
Copacul nu poate creste pana la cer.
Nici industria de armament nu poate creste pana la cer doar ca sa tina pasul cu PIB-ul.
Nu e nici o problema ca acum PIB-ul se reglează cu armament (părerea mea de habarnist) problema e ca datoria creste chiar si asa. Daca te bazezi numai pe asta, in momentul cand o sa fie un hâc, o recesiune sau altceva, e nasol, e foarte nasol sa ai asemenea datorii acumulate. Cand ai datorii e nasol chiar si aprecierea dolarul, e punte foarte ingusta
„Dar ce se aplica si la chinezi se aplica si lor. Copacul nu poate creste pana la cer.”
SUA a trecut prin asta, exact prin asta, în 1929. Au luat măsuri să n-o mai pățească. Acum a venit rândul Chinei, care știau ei mai bine…
Industria de apărare o să meargă bine în continuare, mai ales când se va ajunge la producția de serie a avionului F-35, un avion de luptă de generația a cincea, care n-are rival. Desigur, acum programul F-35 are mici probleme, este firesc, acesta este ultimul avion de vânătoare cu piloy uman din istoria SUA, deci este firesc să aibă probleme, fiind atât de avansat.
Dar țările își vor cumpăra sisteme anti-rachetă de la americani, își vor cumpăra software, hardware etc.
Nu le putem plânge de milă.
R.
Ei fac arme pentru export sau consum intern.
Ma rog, eu nu am nici un dubiu in ceea ce privește costurile
Investitia ca utilitate si perspectiva mi se pare o problema.
Nu poti sa mananci armament din ce in ce mai mult, sau asa ceva sa fie atu-ul care contează la dezvoltare si pib.
Ce dracu faci cu ele?
app. ai vazut ca la americani bombele atomice de la rusi, sunt cumparate pentru combustibil la centrale? am stat pe burta cand am vazut, dar asta e un caz fericit, in general nu ai ce sa faci cu atata armament, e o risipa. Faci munti de armament?
Trebuie sa echilibrezi balanța in partea cealaltă, economic tre sa te dezvolti, nu militar.
Si mai e un semn de întrebare.
In momentul in care o mare parte a populatiei tarii tale va depinde cu traiul de producerea asta de armament ce se va intampla dacă nu vor mai fi războaie?
Nu e absurd sa te gândești ca pentru a produce mai departe en-gros si pentru a avea aia de munca, s-ar putea ca chiar tu sa ai interes sa le întreții sau chiar sa le creezi.
Rămâne expertiza tehnologică, iar aceasta aduce o foarte mare valoare.