Jurnalul Național este o entitate teroristă

Începem direct și fără introducere cu un pasaj din Jurnalul Național de miercuri, 16 Martie 2011 (cel despre care spuneam și aici):

Pericolul este tot mai mare şi pentru Europa. Directorul adjunct al Meteo-France a declarat pentru Le Point că particulele radioactive pot ajunge în Europa în câteva zile. Particulele  radioactive ar putea fi iniţial dirijate spre Pacific, explică Cyril Honore. Însă vântul nu se opreşte niciodată, ceea ce înseamnă că particulele conţinând elemente radioactive circulă şi fac înconjurul globului în 10 zile. Ele nu vor contamina doar aerul! Prin precipitaţii şi vânturi, pot ajunge în apă şi în sol.

Sursa

Am scos eu niște virgule excesive, însă doar pentru a mă încadra în cele 500 de caractere legal de a fi preluate. Deci, avem pasajul de mai sus, în care ideile sunt cam așa:

  • pericolul este tot mai mare și pentru Europa;
  • particulele radioactive pot ajunge în Europa în câteva zile;
  • particulele radioactive nu vor contamina doar aerul, ci și apa și solul.

Jurnalul Național a ratat epic șansa de a tăcea naibii din gură, pentru că ceea ce au făcut ei nu este jurnalism, ci o manipulare gosieră și cu rea voință, având interesul clar de a stârni panică, pentru că nicăieri în articol nu se spune clar că deși ar putea ajunge deasupra Europei, norul de particule radioactive va fi prea disipat, prea degajat și deci prea puțin dens ca să poată provoca măcar o mutație sau vreun pericol la pureci, să nu mai vorbim despre alte ființe mai evoluate.

Cred că ar trebui ca infracțiunea de a sădi panica în rândul populației ar trebui să fi fie pedepsită penal. Oh, dar jur că acum m-am prins că și este. Iată:

Lege nr. 535 din 25 noiembrie 2004
privind prevenirea si combaterea terorismului

Capitolul I: Dispozitii generale

Art. 1Terorismul reprezinta ansamblul de actiuni si/sau amenintari care prezinta pericol public si afecteaza securitatea nationala, avand urmatoarele caracteristici:

a) sunt savarsite premeditat de entitati teroriste, motivate de conceptii si atitudini extremiste, ostile fata de alte entitati, impotriva carora actioneaza prin modalitati violente si/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natura politica;
c) vizeaza factori umani si/sau factori materiali din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, populatiei civile sau al oricarui alt segment apartinand acestora;
d) produc stari cu un puternic impact psihologic asupra populatiei, menit sa atraga atentia asupra scopurilor urmarite.

Așadar, conform legislației în vigoare, omițând cu bună știință să publice informații relevante privind intensitatea și natura unui eventual pericol asupra populației, Jurnalul Național este o entitate teroristă.

Nu se găsește nimeni atât de binevoitor încât să-i reclame pentru terorism? Că fix asta fac, conform legii 535 din 2004. Spre deosebire de ei, măcar eu admit că ăsta este un pamflet, nedorind să sădesc panică printre jurnaliștii de acolo.

2 Comentarii

  1. Mihai Todor 21 martie 2011 la 17:35 - Raspunde

    Stai linistit, ca peste tot in lume circula astfel de stiri, desi acele particule radioactive nu au fost eliberate in cantitati suficient de mari incat sa fie periculoase nici macar pentru japonezi, dapai pentru restul Globului… Dar, asa se vand stirile…

    • Robin Molnar 21 martie 2011 la 17:40 - Raspunde

      Dar nu este corect să semeni panică în rândul oamenilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.