NU se acceptă posturi în categoria Publicitate sau cu însemnul P

Zilele acestea, prin intermediul platformei Blog Money, compania S.C. Cobra Media S.R.L. pentru al său magazin online IT Galaxy desfășoară o campanie de advertoriale pe bloguri. Mă rog, campania se termină astăzi, altceva vreau să evidențiez…

Dincolo de cerințele decente aferente oricărui advertorial, bărbatul care a scris cerințele, se simte din tonul scrierii că este bărbat, a mai pus încă o cerință:

Campanie ITGalaxy.ro pe platforma Blog Money -  cât tupeu îți trebuie ca să intri în politica editorială a blogului

Campanie ITGalaxy.ro pe platforma Blog Money – cât tupeu îți trebuie ca să intri în politica editorială a blogului

NU se acceptă posturi în categoria Publicitate sau cu însemnul P

Or, asta mie mi se pare o ingerință extrem de gravă în politica editorială a blogurilor participante în campanie. Cum adică să-mi spui tu mie unde să public articolul, în ce categorie? Și cum adică să-mi interzici să merchez publicitatea ca atare? Păi ce faci? Cumperi tot bloggerul, tot blogul, sau doar un advertorial?

Asta mi se pare grav, că din New Media, omul a înțeles doar atât, că le dai unor bloggeri bani să scrie ce vor ei, în condițiile tale. Iată, domnule director, sau cine s-a ocupat de formularea campaniei, că se poate să-ți facă cineva reclamă și pe gratis, eu, deși poate nu este chiar ceea ce ți-ai dorit. Dar măcar e gratis, textul este corect gramatical, formularea este îngrijită, bloggerul este de calitate…

Revenind, nu doar asta m-a înfuriat, ci și faptul că cei de la Blog Money au acceptat că bloggerii trebuie să se conformeze cu regula asta obscenă. Înțeleg că este un biznis, nu sunt ridicol, dar un biznis fără ouă este doar un pui congelat: la un moment dat se strică și trebuie să-l arunci.

În fine, n-am urmărit să văd ce bloguri s-au înscris în campanie, dar trebuie – celor care s-au înscris – să le-o spun:

– Bă, îmi pare rău de voi c-ați acceptat să mâncați de pe jos și că v-ați prostituat pentru niște biscuiți, acceptând să vi se impună una ca asta.

Unde se oprește dreptul advertiserului de a intra în viața bloggerului?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.