Spre rușinea mea…

Într-un context irelevant pentru discuție, am văzut o listă de nume ale unor oameni de știință sau din discipline conexe cunoașterii, de genul Galileo, Isaac etc, ordonate alfabetic, în ordine crescătoare.

În listă era și numele ăsta Feynman care m-a intrigat foarte tare. Dacă era în lista celebrităților, cum se face că io n-am auzit de el? No, azi așa, mâine așa, până la urmă m-am prins care-i faza: nu am învățat la fizică despre Richard Feynman, ceea ce este chiar îngrijorător.

Cine știe de câți astfel de oameni valoroși încă n-am auzit din cauză că cei care au certificat manualele nu le-au mai schimbat din vremuri mult apuse? Să nu fi auzit de Feynman e ca și cum n-aș fi auzit de Einstein, că băieții ăștia joacă în aceeași ligă (Premiul Nobel).

O să mă pun cu burta pe carte să-mi completez educația, asta este, dar o să fiu mai nervos când o să-i văd la televizor pe ăia de la Ministerul Educației care, sigur, fac o treabă bună, dar incompletă, ca să mă exprim elegant.

Voi ați păți de-astea, să nu știți cine e cine știe ce celebritate serioasă (că de alea românești mă lipsesc)?

9 Comentarii

  1. Mircea C. 06 mai 2011 la 09:47 - Raspunde

    Feynman a fost un om extraordinar. Mi-a placut asa mult cartea lui „Surely you are joking, Mr. Feynman” incat dupa ce am citit-o online am cumparat-o (ieftin) de pe Abebooks sa o am in biblioteca. Desi nu e free, se gaseste pe canalele „obisnuite”, si ti-o recomand calduros. In romana au fost traduse prin anii ’70 parca, „Feynman’s Lectures on Physics” sub numele de „Fizica moderna”. Cel putin primul volum e foarte accesibil si fenomenal de bine explicat. Au mai fost traduse recent si QED si „Caracterul legilor fizicii”.

    Cat despre „personalitatile romanesti” ma lipsesc si eu cu bucurie, mai ales de cele umflate cu pompa de cand cu pseudo-cultura asta a internetului – vezi cazul „Odobleja – parintele calculatoarelor” :))

    • Robin Molnar 06 mai 2011 la 12:40 - Raspunde

      O să caut în librării, să văd și eu despre ce este vorba.

  2. Mihai Todor 06 mai 2011 la 14:48 - Raspunde

    Eu am auzit de el prin documentare. Tin minte si acum imaginile cu diagramele Fenyman. Ne desena si noua pe la Fizica II profu’ diagrame de astea da’nu pot spune ca le-am si inteles. poate voi avea intr-o zi timp sa le studiez cu mai multa atentie 🙂

  3. Mihai Todor 06 mai 2011 la 14:50 - Raspunde

    No firar, ca mi-am tastat gresit adresa de mail 😀

    • Robin Molnar 06 mai 2011 la 19:46 - Raspunde

      Dam fir-ar să fie cum ai intrat tu în moderare. :))

      • Mihai Todor 07 mai 2011 la 23:14 - Raspunde

        Păi butonam de pe Kindle, bre 😀

  4. Mihai Todor 09 mai 2011 la 00:14 - Raspunde

    Apropo de articolu’ ăsta, aruncă o geană pe aici. Tooltipu’ de pe poză face toți banii 😉

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.