Sunt ușor dezamăgit de poliție
Când l-au arestat pe Adrian Năstase, inclusiv a doua oară, polițiștii au mers în civil și inițial am crezut că Adrian Năstase a fost răpit, nu arestat, fiind împins de niște civili într-o mașină.
Ieri, la fel, pe grăsuțul din Constanța niște unii-n civil l-au luat să-l bage în mașină, nu tu chipiu, nu tu uniformă, nu tu nimic, nici nu-i de mirare că omul n-a vrut să se ducă de bună voie. Nici eu nu m-aș fi dus.
Bașca, i-aș fi zgâriat, i-aș fi mușcat, m-aș fi omorât cu ei.
De aceea, mie mi se pare că arestările acestea spectaculoase făcute fără uniformă sunt un fel de compromis, un fel de favorizare a infractorului, un fel de treabă făcută pe jumătate și total în detrimentul poliției, ca și cum ei ar fi fost la o bere și i-a deranjat șeful c-un telefon să meargă să-i ia…
Eu, când îi văd pe ai noștri, mă gândesc la colegii lor de la europeni, care atunci când merg să aresteze pe cineva, o fac în uniforma de serviciu a statului care acționează în interesul justiției și a cetățenilor.
Mi s-ar părea normal, deci, ca arestările să se facă de către polițiști în uniformă, pentru că uniforma aia înseamnă ceva și pentru că simbolul de a fi dus în arest de către un polițist în uniformă iarăși înseamnă ceva, iar nefolosirea uniformei de serviciu în timpul efectuării unei aduceri simbolizează supunerea polițienescului față de politic, ceea ce nu este normal.
Din contră, cei care s-au dus în exercițiul funcțiunii în uniformă de cooperativă ar trebui demiși, șefii lor ar trebui demiși și inclusiv șefii lor de la inspectoratele județene ar trebui demiși, pentru că arestarea sau aducerea sunt niște acte sociale c-o simbolistică deosebită care, iată, au fost terfelite pentru a unge infractorii.
Adrian Năstase n-a fost arestat de doi inși în uniformă. Adrian Năstase a fost arestat se societatea românească, iar polițiștii au fost desemnați – prin natura funcției – să ducă la îndeplinire – pentru noi – această acțiune. Sau ieri. Cei doi nu s-au dus acolo din proprie inițiativă, să-l ia pe șmecherașul de Constanța, nu, ei au fost desemnați de către societatea românească să-l ia și să-l aducă la audieri, iar mesajul pe care uniformele l-ar fi trimis ar fi fost: țara are nevoie să audă ce ai de zis, înainte de a lua o decizie, versus mesajul transmis de către polițiștii din civil: bă, careva are treabă cu tine.
Jenant pentru poliție, insultător pentru orice cetățean onest.




Trimite o sesizare unei instituții cu atribuții în acest sens, iar apoi postează răspunsul. Sunt foarte curioasă.
Da, este o idee. O să încerc să-mi găsesc timp și pentru asta.