În județul Alba, la concurență între două firme aflate în litigiu asupra unei licitații publice de atribuire a unei rute de transport în comun, unii clienți o apucă pe căi greșite. De exemplu, unii au abonamente la Livio Dario, unul dintre transportatori, iar alții nu, dar fiecare cetățean din Hăpria și ce-o mai fi circulă cum are nevoie, atât cu LD cât și cu Transmixt, sau cum s-o chema celălalt transportator.

Ei bine, soră-mea a văzut o fază epică. Una dintre babele cu bilet la Transmixt/ Transcom sau cum Trans-naiba s-o chema una dintre firme, când autobuzul de la LD nu a venit – irelevant de ce – baba a început să facă scandal, că pasagerii cu abonament pe LD să nu vină cu Trans… ci să-și aștepte autobuzul.

Vă dați seama, Țața Leana era un fel de premier local și – pe o rază de cinci metri în jurul dumneaei – duhnea autoritatea…

Mai mult, întrucât Hăpria este mai aproape de Alba Iulia decât Huhurezi (e un nume fictiv, doar nu era să țin minte numele tuturor localităților), oamenii plăteau un preț promoțional pe ruta în litigiu, cam un leu câțiva kilometri. Dar… ălora din Huhurezi le stătea în gât că ei plăteau 3,5 lei pe o distanță dublă, așa că au făcut scandal și… și-au pierdut autobuzul, că ăla de la Hăpria nu mai merge după ei…

Răutate gratuită de speța a doua…

O speță superioară de răutate ar fi una la care am fost martor ieri. Eram prin zona Piața Mărăști căutând să-mi iau trusă de prim ajutor și extinctor, că eu respect legea cu strictețe. Acolo, două femei pe la vârsta a doua vorbeau cu o a treia care, având un handicap vizibil la coloană, mergea încovoiată pe lângă ele.

Una dintre ele, ca să scape de ea, probabil fiindu-i rușine de handicapul femeii, îi spuse așa:

– Vai, Elena dragă, ce păcat că n-ai timp să mergem să mâncăm o înghețată la cofetărie. Dau eu! Sau, uite, grăbește-te, și noi te așteptăm aici la cofetărie (era în dreapta noastră).

Auzind asta, persoana cu dizabilități a început să se târască cât putea ea de repede spre unde avea treabă. Babele cele două nici nu s-au apropiat de cofetărie, doar vroiau să scape de ea.

Jegos. Să muiești un om deja muit e cam mult…

Spre seară, ascultând Murgu cum toarce, stăteam în mașină și studiam bordul, ca să nu am neplăceri în trafic. Ei, la un moment dat, două tinere cu aere de artiste, venind dinspre Fabrica de Pensule, sună la interfon la un număr oarecare și pleacă. M-am uitat cu drag negativ la ele. Chiar dacă, vorba aia, asta era doar răutate de speța a-ntâia.

Frumoase faze, nu?