Un țepar în Kaufland
Mergând pe la recepția din Kaufland să-mi iau bagajul lăsat, de mine se apropie un tip mai dubios și-mi întinde mâna spunându-mi: Cristos a înviat! Mă uit la el și instinctiv îi spun complet ieșit din sărite:
– Ne cunoaștem sau ceva?
– Cristos a înviat!
– Bă, tu vrei să mă enervezi?
– Vreau doar să vă salut.
– [Întinzându-i mâna:] Adevărat c-a înviat. Acum hai, sictir. Plimbă ursul.
La care fază, doamna de la recepție îmi spune:
– Sper că nu i-ați schimbat bani, sau ceva.
– Nu, de ce?
– Că e „din ăla” cu banii.
– Și de ce-l lăsați în magazin?
– Păi cum să-l dăm afară?
– Bine, bine, dar bodyguardul (agentul de securitate) unde este, că nu-l văd (nu era la locul lui)?
Acum întreb eu. Are un magazin dreptul de a-și selecta clienții față de care s-au depus mai multe reclamații de țepuire, mai mult sau mai puțin în curs de cercetare? Kaufland chiar nu poate face ceva în privința asta?
Io il intrebam daca o inviat pe bune, sau il intrebam cand 😀
Deh, nu m-am gândit la asta.
O avea comision Kaufland…la tepe:))…sunt unii asa de tupeisti incat decat sa te certi cu ei mai bine ii lasi sa-si faca treaba…iar daca era vre-un bodygard….de care ii stiu eu bat ca ei la snop:)
Sau poate ii da comision teparul la bodygourd sau la altcineva de pe acolo 🙂 Mai simplu.
Da, mi se pare mai plauzibil. Dar ăla nu poate acționa singur, deci mai trebuie să fie cineva pe felie.
M-am gândit și la asta. Nu Kaufland, poate cineva din magazin.
ca sa raspund prompt la intrebarea ta, nu. nu poate
OK. De ce nu?
Imposibil sa nu se poata face ceva numai ca nu se vrea.Agentul de paza probabil nu este platit indeajuns sa se deranjeze daca nu moare nimeni
Agentul nici nu era pe acolo. Ceea ce e suspect. De obicei are un loc al lui unde stă.